Ce stocuri de cărbune are CE Oltenia
CE Oltenia și-a îndeplinit obiectivul stocurilor de cărbune, după scandalul din iarna trecută, atunci când societatea abia a făcut față cererii de energie. Directorul CE Oltenia, Sorinel Boza, a declarat că la acest moment societatea deține 1,5 milioane de tone de cărbune. Foarte important este că în termocentrale stocul este de 1,2 milioane de tone. Iarna trecută, CE Oltenia a avut 800 de mii de tone de cărbune, mai bine de jumătate fiind în cariere, ceea ce a dus la îngreunarea transportului la termocentrale.