(închide)

Motreanca Antonia Latu, cea mai bună teză de licență din cadrul Universității București! Urmează masterul la Sorbona

 

Antonia Mălina Latu este, fără urmă de îndoială, unul dintre tinerii de excepție ai prezentului; încă din anii școlii generale și ai liceului, Antonia Latu a avut rezultate excelente, îmbinând efortul cu pasiunea, participând neobosită la olimpiade și concursuri școlare. Dorința de a descoperi și înțelege lumea și omul, de a își păstra bunătatea, credința, dar și pasiunea pentru lectură nu au părăsit-o niciodată. Evoluția sa academică a fost pe măsura așteptărilor. Cu puțin timp în urmă, studenta Antonia Mălina Latu, originară din municipiul Motru, a primit Premiul Senatului Universității din București pentru Cea mai bună teză de licență (domeniul Științe umaniste) și Marele Premiu al Senatului Universității din București pentru Teza de licență a anului. Acum studiază la Sorbona, Literatură și Filozofie în cadrul unui dublu master.

 

Studentă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, Antonia Mălina Latu a primit două dintre cele mai importante premii ale Senatului Universității la Gala Premiilor Senatului de zilele trecute. Antonia Latu a obținut:  „Premiul Senatului Universității din București pentru Cea mai bună teză de licență (domeniul Științe umaniste) –„Modernii în timpurile din urmă. Pentru un model teoretic al Apocalipsei“ (coordonator asist. univ. dr. Laura Dumitrescu) și Marele Premiu al Senatului Universității din București pentru Teza de licență a anului - „Modernii în timpurile din urmă. Pentru un model teoretic al Apocalipsei“ (coordonator asist. univ. dr. Laura Dumitrescu). „Întreaga cercetare a pornit de la o intuiție, aceea că ideea unui sfârșit al istoriei participă în mod radical la individuația culturii europene. M-am concentrat, așadar, asupra modului în care modernitatea poate fi înțeleasă în lumina noutății pe care iudeo-creștinismul a introdus-o în reflecția asupra naturii timpului. Spre deosebire de viziunile ciclice dominante în alte tradiții spirituale, timpul iudeo-creștin este liniar, intersectează istoria umană și istoria divină, iar direcția lui de evoluție este apocaliptică, adică revelațională în raport cu un sens major pe care gândirea modernă l-a secularizat în forme mai mult sau mai puțin recognoscibile. Pentru a susține în mod cât mai informat o astfel de teză, am asociat metode și instrumente de analiză din istoria ideilor, filozofia istoriei, estetică și literatură comparată. Am încercat să ofer nuanță și consistență unei teme care mă obsedează de câțiva ani și îi sunt recunoscătoare doamnei profesoare Laura Dumitrescu, asistent universitar la Facultatea de Litere din București, pentru generozitatea și încrederea cu care m-a însoțit de la bun început”, a spus Antonia Latu pentru Pagina Olteniei.

Profesorul Rodica Păuna, de la Colegiul Național George Coșbuc Motru (liceul absolvit de Antonia Latu n.red.), unul din mentorii Antoniei Latu din perioada petrecută în Gorj a felicitat-o pe tânără: „Premiul pentru cea mai bună teză de licență a anului - Antonia Mălina Latu, bursieră a statului francez pentru ciclul de masterat! Mare bucurie și mare mândrie pentru noi!”. 

Studiază la Sorbona

 

Antonia Latu este și bursieră a statului francez pentru ciclul de masterat. „ Grație unei burse a Guvernului Francez, studiez Literatură și Filozofie în cadrul unui dublu master al Universității Paris 3 – Sorbonne Nouvelle în parteneriat cu Universitatea Paris 1 – Panthéon-Sorbonne. Disertația cu dominantă literară pe care o pregătesc în prezent continuă filonul tezei de licență, cu o focalizare asupra sentimentului apocaliptic din opera lui Georges Bernanos. Voi continua, prin urmare, să progresez în problema apocaliptismului modern și sper ca această lucrare să formeze un diptic armonios, împreună cu disertația cu dominantă filozofică programată pentru anul viitor. Am participat, în semestrul care tocmai s-a încheiat, la cursuri pasionante, de la o abordare generică a literaturii patristice până la o introducere sistematică în filozofia lui Wittgenstein. Este extrem de onorantă șansa de a avea o studenție pariziană. Numai sublima arhitectură a Sorbonei te obligă la modestie și la efortul de a-ți spori umanitatea. Nu cred că se pot construi prea multe în afara acestei reverențe în fața celor care te-au făcut cu putință”, a spus Antonia Latu.

Antonia Latu: „Trebuie, așadar, să îndrăznim să fim anacronici!”

 

Este un tânăr profund, care iubește literatura și filosofia, care nu se teme să spună ceea ce gândește și să fie altfel, un tânăr care are valori adânc înrădăcinate în ființa sa, valori la care nu renunță. Face parte dintr-o familie minunată, care a susținut-o mereu, care i-a insuflat dorința de cunoaștere. Bazele omeniei sale le-a primit în mijlocul familiei pe care o prețuiește atât de mult. Despre anii de facultate, Antonia spune că vor rămâne în sufletul său: „Ai mei m-au încurajat să îmi urmez visurile, să muncesc pentru a ajunge unde îmi doresc. Aceștia mi-au insuflat dorința de a descoperi și de a învăța cât mai mult, realizând încă de la o vârstă fragedă că succesul este posibil în momentul în care îmbinăm efortul cu pasiunea (…) Eliade spune într-un eseu că, pentru un tânăr, bilanțurile sunt umiliri. La capătul studenției, nu mi-a fost străină o anumită formă de melancolie. Pot spune însă că îi datorez acumulări intense, exercițiul unei anumite discipline care este indispensabilă studiilor literare, alături de un șir lung de întâlniri, colocvii, seminare și prietenii pe care le prețuiesc. Tot studenția mi-a întărit credința că esențial pentru un tânăr este sentimentul urgenței, împotriva iluziei pe care ne-o întrețin corpurile noastre. Cred că nu avem nicio scuză să trăim fără nerv, fără entuziasm, fără exigențe titanice față de destinul nostru. Lumea de astăzi invită, dimpotrivă, la risipa minții, la prea multă indulgență și la o exhibare de sine care distruge orice formă de interioritate. Trebuie, așadar, să îndrăznim să fim anacronici. În cultura umanistă găsesc cele mai potrivite instrumente pentru a continua să rămân o subiectivitate. Ea e fundamental anacronică și, tocmai de aceea, profetică”, a mai afirmat Antonia Latu.

În octombrie 2020, eleva Antonia Latu a participat la emisiunea regretatului om de cultură Elena Roată, profesor la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu. 

Vă invităm să vizionați această emisiune. Vă veți da seama, dacă mai era nevoie, de valoarea acestei tinere excepționale: VOCILE SERII

Vizualizări: 2,203

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste