Turiștii care vin în Gorj aleg această destinație nu doar pentru minunatele peisaje, locuri rupte din povești, ci și pentru bucatele tradiționale gustoase și cu mare pricepere preparate de gospodinele din zone precum Tismana, Runcu, Novaci, Polovragi, Stejari și nu numai. La Stâna Ștefanu de pe Transalpina veți gusta cel ami bun tocan de oaie, de exemplu. În fiecare din aceste zone există gorjence mai în vârstă care știu încă a prepara rețete vechi de sute de ani, rețete care vorbesc (culinar n.red.) despre Gorjul secolelor trecute, când carnea și pâinea erau alimente pentru cei bogați, când postul era sfânt, când bucatele erau cu adevărat „bio”.  În volumul „Credințe, datini și obiceiuri din Gorj”, autorul Al. Doru Șerban vorbea despre obiceiurile culinare de la marile evenimente din viața gorjenilor: nașterea, nunta și moartea. Mâncarea sănătoasă și gustoasă a fost mereu grija femeilor gospodine de la țară, iar rețetele s-au transmis din generație în generație („Cultura țărănească gorjeană”). Din monografii precum „Stejari, comună cu rădăcini străvechi” aflăm rețetele unor bucate neștiute: lapte de bou, lobode cu găluști de prăjeală, chisălița de semințe de dovleac sau prăjitura de mălai. „Nu toate femeile care gătesc, gătesc și bine! Pentru a găti bine nu-ți trebuie numai să ai din ce. Îți mai trebuie ochi, minte și suflet! Când vei fi mare, vei găti bine dacă nu vei uita să pui și inimă și suflet în ceea ce faci!”, spuneau bătrânele din comuna Stejari, locul unde cresc stejari seculari. Veniți, așadar, în Gorj ca să gustați din aceste bucate minunate!

Butucii uscați ard cu flacără intensă în cuptorul vechi, folosit și de alte femei din familie, cu ani și ani în urmă, iar cărămizile de pe vatră sunt încinse și numai bune să primească tava cu bucate gustoase pregătite pentru oaspeți. Ca la mai toate gospodăriile din Gorj, zona de sub munte, cuptorul se află în curte, iar mâncarea gătită în el are cu totul alt gust decât cea făcută în aragaz. Nimic nu se compară, spun oaspeții, cu gustul mâncării pregătite la foc de lemn sau în cuptor. Fiecare gospodină are secretele sale, unele pe care le divulgă, altele pe care nu le spun niciodată. De la fiecare gorjeancă pricepută în bucătărie ai ce învăța, dar cel mai bine prinzi „furând” tehnicile, uitându-te la ele cum le merg mâinile, cum le zâmbesc chipurile când gătesc! La Stejari am întâlnit-o acum câțiva ani pe doamna Elena Motorga sau Nuța, cum îi spun cei care o cunosc. Dânsa este autoarea monografiei comunei, carte în care a adunat gânduri de la sătenii în vârstă, mulți dintre ei nemaifiind în viață. Gătește aproape în fiecare zi și mai prepară și astăzi bucate învățate de la mama și bunica sa. În monografie vorbșete despre aceste rețete: „Pe vremuri, carnea şi pâinea erau pentru cei bogaţi. Oamenii de rând le consumau la sărbători, iar cei săraci, destul de rar. De-a lungul anilor am cules de la sătenii şi mai ales de la bătrânii din Stejari reţete ţărăneşti sau reţete culinare cu povestiri. De exemplu, nea Victor Tănase, născut în 1925, ne-a povestit că înainte să plece la munca câmpului, la săpat mai ales, primăvara, mânca lobode cu turte. Turta era de neînlocuit. De ce? Pentru că grâu nu avea toată lumea ca să facă pâine. Iarna, femeile bune gospodine făceau un meniu la alegere, se uitau ce aveau în casă: varză călită cu jumări, ciulama de oase de porc, ciorbă de oase de porc afumate  acrită cu zeamă de varză. Nu toate o data! Nu! Pe rând, în zile diferite. Uleiul se folosea cu economie, se măsura cu lingura și se mânca untura de porc. Primăvara şi vara nu se prea vorbea de carne. Laptele, ouăle şi brânza, în diferite combinații, erau la putere. Iarna mâncam de două ori pe zi, iar vara de trei ori, fiind ziua mai mare şi mult mai mult de muncă. (…) Meniurile pentru zilele de post când mergeam la muncă în sat erau alcătuite din legume crude sau gătite, legume uscate. Mai mâncam prăjitură de mălai, ciorbă de lobodă cu găluşte de prăjeală, zăbic, chisăliţă, murături prăjite şi salate, varză acră cu boia pe ea şi cu ulei, papară", scrie în monografia „Stejari, comună cu rădăcini străvechi”. Și acum, unele femei din Stejari mai știu să prepare acele bucate de care se vorbește în monografie.

Chisăliță din semințe de dovleac

Mai toate bunicile Gorjului ştiu să facă chisăliţă din fructe, alegând în special vişinele sau prunele. Acest fel de mâncare este regăsit în meniul de vară al gospodinelor de la țară. La Stejari, pe lângă chisăliţele din fructe, se făcea chisăliţă din seminţe de dovleac pe vremuri. Se mai face și acum, mai rar, ce-i drept. „Chisăliţa este mâncare de post, foarte gustoasă şi foarte sănătoasă. Chisăliţa din seminţe de dovleac se face din seminţe decojite sau din acelea care n-au coajă de felul lor. Seminţele se pisează în ouă, căci aşa sunt mai fine, se cern printr-o sită fină. Resturile se pisează iar şi tot aşa până când se termină toţi sâmburii. Făina obţinută din aceste seminţe se opăreşte cu apă clocotită, adăugându-se apă fierbinte până se obţine un sos de tăria celui de clătite, se fierbe până se leagă ca o ciulama ceva mai subţire. Se mănâncă rece sau caldă, cu ce ai la îndemână, pâine sau mălai sau mămăligă”, scrie în monografia comunei.

Tismana, localitatea unde păstrăvul este la mare cinste

Dacă ajungeți în Tismana, pentru a vizita Mănăstirea care străjuiește Oltenia de secole, trebuie să degustați bucatele gospodinelor din zonă. La Tismana există multe păstrăvării, avem Festivalului Păstrăvului pe 25 martie, al Răciturilor etc. Castanele și preparatele pe bază de castane sunt iarăși foarte gustoase și prezente în meniurile oferite turiștilor. Când vine vorba despre păstrăv, și bărbații se pricep să îl prepare. Mai de mult, chiar edilul Marian Slivilescu spunea că secretele unui păstrăv afumat nu pot fi dezvăluite: „Pentru afumare este cel mai bun păstrăvul mai mare, care se spală, se taie pe burtă și se curăță bine. Apoi se sărează bine și se lasă așa, în zeama lui, să stea cam o zi și o noapte. Se spală iar și se lasă să se usuce, chiar afară, în aer liber. Apoi e gata pentru afumătoare. Din bătrâni, de la ai mei, știam că lemnul uscat de nuc este bun, dădea o aromă deosebită păstrăvului. Acum eu folosesc lemnul de fag, la fel, uscat bine, unii tismăneni știu să îl afume și în coajă de brad. Fiecare păstrăvar are secretele lui, dar păstrăvul afumat merită încercat!”.

Dulceață de trandafiri și tocan de oaie

Gospodinele din Gorj vă vor servi și multe alte bucate gustoase: dulcețuri preparate în casă, cârnați de vită și porc bine afumați și condimentați, preparate din carne de vânat, tocan de oaie, tochituri și multe dulciuri! La Tismana găsiți celebra și rafinata dulceață de trandafiri (https://www.paginaolteniei.ro/articol/dulceata-de-trandafiri), pe care o puteți comanda și online. La Novaci și Polovragi, zone unde localnicii au turme întregi de oi, veți mânca tocana sau tocanul de oaie, făcut din oaia toată, nefiind irosită nicio bucată de carne. Băcița Mărioara Babu de la Stâna Ștefanu este una dintre gorjencele care prepară un tocan foarte gustos (https://www.paginaolteniei.ro/articol/tocanul-de-oaie-al-bacitei-marioara-babu-de-la-sta_3170.html) care a și fost atestat de Minister ca produs tradițional.

Lumea satului de altădată

În lumea satului gorjenesc de odinioară, masa în familie trebuia să respecte câteva reguli stricte: mâncarea era preparată din produsele naturale care se găseau în propria gospodărie, iar preparatele erau pregătite după reţete tradiţionale. „Alimentaţia ţăranului a fost una sănătoasă. Produsele necesare preparării hranei erau în totalitate naturale, obţinute prin munca lui în grădina casei şi pe terenul deținut. (…) Aşa au ajuns să folosească în perioadele de post uleiul natural, foarte bun şi foarte gustos, scos din seminţele de floarea soarelui ori de dovleac, prin presare la rece, iar pentru acrit în locul oţetului fabricat s-a folosit oţetul din vinul casei ori măcrişul şi agurida. Chiar îndulcirea conservelor ori  mâncărurilor era în general naturală, folosindu-se fructe foarte coapte (dulci, cu mult zahăr) ori mierea de albine. Alternarea regimului alimentar (mâncare de dulce, cu carne şi untură şi mâncare de post, cu produse vegetale şi ulei de casă) a favorizat o stare de sănătate bună (…) Primăvara, când dădea căldura, pe lângă garduri răsăreau urzicile. Femeile le adunau şi făceau «bucată nouă» considerându-le foarte sănătoase. Ciorbele se prăjeau şi erau drese cu oţet ori cu usturoi. (…) Întoarcerea la tradiţie este de multe ori benefică“, scria Al. Doru Şerban în volumul „Cultura țărănească gorjeană”.

Galerie foto