(închide)

Ziua Micii Uniri, marcată și la Centrul de Detenție Craiova

 

La Centrul de Detenție Craiova, Ziua Micii Uniri a fost marcată într-un mod semnificativ, prin activități care au permis persoanelor internate să reflecteze asupra importanței acestui moment din istoria României. 

Implicarea lor în activități artistice și sesiuni de discuții sugerează o abordare educativă și terapeutică, menită să ajute la dezvoltarea gândirii critice și a creativității, dar și la înțelegerea mai profundă a valorilor naționale.

„Arta, în orice formă ar fi ea, poate fi un mijloc puternic de autoexprimare și autocunoaștere, iar în acest context, activitățile artistice au fost o cale prin care participanții au avut ocazia să se reconecteze cu valorile fundamentale ale identității noastre naționale. În plus, aceste activități le-au oferit oportunitatea de a reflecta asupra unității, a schimbării și a progresului, elemente esențiale în orice proces de transformare personală și socială. Ziua de azi nu este doar despre unirea teritorială a principatelor, ci și despre unirea prin înțelegere, prin educație și prin cultivarea unor valori positive”, arată reprezentanții Centrului de Detenție Craiova. 

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste