Săptămâna SPEED: Amenzi de peste 200.000 lei în Dolj

În perioada 7 – 13 aprilie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au participat la operațiunea europeană „SPEED”, derulată sub egida ROADPOL – Organizația Polițiilor Rutiere din Europa. Campania a vizat combaterea excesului de viteză, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu, pe parcursul acțiunii, polițiștii au acționat cu prioritate pentru identificarea șoferilor care încalcă regimul legal de viteză, folosind toate echipamentele de supraveghere video și radare disponibile.
Scopul a fost reducerea numărului de accidente grave, dar și conștientizarea șoferilor cu privire la riscurile reale ale vitezei neadaptate și ale lipsei de prudență în trafic.
Rezultatele acțiunii sunt:
536 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru depășirea limitei de viteză, în valoare totală de 216.877 lei.
119 permise de conducere reținute, dintre care: 108 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h; 11 pentru depășirea vitezei cu peste 70 km/h
Datele statistice arată gravitatea problemei
În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, viteza excesivă a fost cauza a 3 accidente rutiere în județul Dolj, soldate cu 3 persoane decedate și una grav rănită. Astfel, 17,64% din totalul accidentelor rutiere grave din acest interval au avut drept cauză viteza neadaptată.
Sistemul E-SIGUR, activ la nivel național
În sprijinul acțiunilor preventive și de sancționare, la nivel național funcționează sistemul E-SIGUR, o rețea modernă de monitorizare rutieră.
„Reamintim faptul că sistemul E-SIGUR este operațional la nivelul întregii țări. Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate. Abaterile sunt sancționate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto. Procesul-verbal este comunicat la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic.
Acest sistem presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliție Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părții carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil.
Sistemul E-SIGUR reprezintă un pas major pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului de accidente rutiere”, a declarat Grigorescu.
Vizualizări: 196
Trimite pe WhatsApp