Frontiere deschise, măsuri sporite. Acțiuni informative în Vama Calafat

În această dimineață, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, în cooperare cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, au organizat o acțiune informativ-preventivă, pentru asigurarea unui climat de siguranță a persoanelor și a traficului rutier.
Având în vederea faptul că de la data de 1 ianuarie, anul acesta, România a aderat la spațiul Schengen și cu frontierele terestre, context în care au fost eliminate controalele la frontierele terestre cu Republica Bulgaria și Ungaria, în minivacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale se anticipează valori crescute de trafic și, implicit, un volum mai mare de cetățeni pe principalele artere de legătură între cele două state și țara noastră.
Acțiunea organizată în comun de Poliția Română și Poliția de Frontieră Română are ca obiective creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice din România, prevenirea faptelor anti-sociale, a furturilor de/din auto și a victimizării persoanelor, cu accent pe siguranța minorilor și prevenirea consumului de substanțe interzise, reducerea riscurilor asociate tranzitării prin informarea și conștientizarea persoanelor, în zonele și pe căile principale de intrare și ieșire în/din țară, dar și reducerea migrației ilegale și prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere.
Cu această ocazie, polițiștii au desfășurat activități de informare și prevenire a cetățenilor cu privire la:
•necesitatea respectării normelor rutiere și riscurile ce se pot manifesta în cazurile de oboseală în timpul conducerii autovehiculelor;
•importanța protejării bunurilor personale în cazul staționării în parcări/spații de servicii;
•riscurile asociate consumului de alcool sau substanțe interzise;
•siguranța minorilor, fiind distribuite inclusiv materiale informativ-preventive.
Vizualizări: 121
Trimite pe WhatsApp