(închide)

Peste 1.600 de hectare au fost împădurite de Direcția Silvică Olt

 

Suprafața acoperită cu păduri a județului Olt a crescut în ultimii 20 de ani cu peste 1.600 de hectare, pe terenuri degradate din sudul județului, potrivit reprezentanților Direcției Silvice Olt, instituția care a efectuat împădurirea.

Purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Olt, George Vîle, a explicat, pentru AGERPRES, că terenurile degradate împădurite în ultimii 20 ani în sudul județului, în zonele Ianca și Grojdibodu, necesitau reconstrucție ecologică, iar procesul de împădurire a fost îngreunat de inundațiile provocate de Dunăre în 2006.

George Vîle a menționat că terenul degradat, în suprafață de 1.622 hectare, a fost preluat de Direcția Silvică Olt în perioada 2002 - 2003, de la Agenția Domeniilor Statului, pentru împădurire și introducere in fondul forestier național.

Terenul degradat a fost arondat Ocolului Silvic Corabia, fiind constituite trei perimetre de ameliorare (Ianca I - 645,8 hectare, Orlea - Grojdibodu - 402,2 hectare, Inca II - 547 hectare), pe care au început împăduriri cu stejar, cer, gârniță, plopi indigeni, plop euramerican, glădiță, salcâm, salcie și cenușer.

Sursa: https://agerpres.ro/social/2025/02/03/olt-suprafata-de-padure-a-judetului-a-crescut-cu-peste-1-600-de-hectare-prin-impaduriri-facute-de-di--1418963

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste