Gorj: Copaci căzuți pe carosabil după furtună. Case afectate la Țicleni și Fărcășești
În urma avertizărilor meteorologice de averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină emise de Administrația Națională de Meteorologie, ISU Gorj a transmis prin intermediul RO-Alert mesaje de avertizare cetățenilor din zonele vizate.
Urmare a manifestării fenomenelor meteo, instituția noastră a fost solicitată să intervină pentru gestionarea a 19 situații de urgență generate de copaci căzuți pe carosabil în localitățile Cîlnic, Ciuperceni, Mătăsari, Fărcășești, Glogova, Padeș, Rovinari, Bîlteni, Licurici, Hurezani, Motru și Polovragi, precum și 2 situații de urgență generate de copaci căzuți care au afectat locuințe în localitățile Țicleni și Fărcășești. Peste 50 de copaci rupți au fost doar pe traseul de la Târgu-Jiu spre Motru, DN 67, inclusiv un stâlp de electricitate.
S-a intervenit cu mijloacele tehnice din dotare, în cel mai scurt timp, pentru degajarea copacilor și reluarea traficului în condiții normale și de siguranță.
În jurul orei 22:00, am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unei persoane și a mai multor animale surprinse de viitură pe raza localității Baia de Fier. Furtuna puternica a fost și în masivul Parang cu cantități mari de apa cazuta, grindină și scurgeri de pietre de pe versanți.
La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de capacitate mare, o autospecială de teren, o ambarcațiune și un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj.
S-a intervenit pentru salvarea persoanei de sex masculin în vârstă de 38 de ani și a animalelor cu ajutorul cordițelor de salvare. Aproximativ 40 de ovine au fost salvate.
Totodată, în mai multe localități au fost semnalate întreruperi ale alimentării cu energie electrică. Dispeceratul nostru a luat legătura cu reprezentanții furnizorului de energie care a trimis echipaje de intervenție pentru remedierea defecțiunilor apărute.
În județul Gorj a fost înregistrată joi una din cele mai ridicate valori de temperatură din țară. 45 de grade Celsius a fost temperatura înregistrată în comuna Padeș, din zona submontană a Gorjului.
Persoană trăsnită la munte
O persoană a fost trasnită joi seară în Masivul Parâng. Victima a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Târgu Jiu. Patru salvamontiști gorjeni din Baza Salvamont Rânca s-au deplasat către zona de unde a fost lansat apelul, respectiv Montinu. Intervenția s-a desfășurat cu dificultate, fiind noapte și vizibilitate redusă. Bărbatul trăsnit pe munte a fost găsit de salvamontiștii gorjeni inconștient și cu căciula arsă. Victima este un cioban aflat cu oile la pășunat. Bărbatul este în stare gravă. Victima a fost preluată de o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj și transportată la spital.