Elevă a Liceului Tehnologic Motru, calificare la faza națională a unui concurs de chimie!

La fiecare competiție la care participă, elevii Liceului Tehnologic Motru reușesc să își facă mândri profesorii și familia, obținând rezultate bune! De data aceasta, o felicităm pe eleva Rut Miriam Ghițea, care s-a calificat la faza națională a Concursului de Chimie „Petru Poni”. Eleva a fost coordonată de profesorul Breazu Nadia, un cadru didactic foarte apreciat în comunitatea locală și în corpul profesoral din Gorj.
„Felicitări elevelor și prof de chimie, dna.Breazu Nadia! Și în acest an școlar sub îndrumarea unui cadru didactic de excepție școala noastră a obținut rezultate deosebite! Șofican Andrada, XIC, premiul II, Ghițea Rut Miriam, IX B, premiul I, calificare faza națională! -
Concurs chimie"Petru Poni", faza judeteana, 1 martie 2025!”, a transmis conducerea Liceului Tehnologic Motru.
Profesorul Nadia Breazu reușește mereu să transmită pasiunea sa pentru chimie elevilor săi și îi ajută să obțină cele mai bune rezultate. „Este un cadru didactic de excepție. Majoritatea elevilor care au devenit studenți la Medicină și Farmacie, chimie aplicată au fost pregătiți de dna profesor Breazu”, a spus profesorul Dana Ardeiu de la Liceul Tehnologic Motru.
Vizualizări: 1,324
Trimite pe WhatsApp