VÂLCEA: Tineri reținuți pentru tâlhărie

Doi tineri acuzați de tâlhărie au fost reținuți, ieri, de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea.
Ieri, în jurul orei 16:30, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către un tânăr de 22 de ani, care a reclamat că a fost victima unei tâlhării.
Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, respectiv la domiciliul persoanei vătămate, iar în urma verificărilor s-a stabilit că, pe fondul unui conflict mai vechi, aceasta ar fi fost agresată de o persoană, în timp ce o alta i-ar fi smuls lanțul din aur de la gât.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat și depistat agresorii, doi tineri în vârstă de 20 și 21 de ani.
„Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii unei măsuri legale”, arată IPJ Vâlcea.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale, într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
Vizualizări: 54
Trimite pe WhatsApp