(închide)

Gala „Profesorul Anului din Mediul Rural”: Profesorii din Dolj care au pus județul pe harta educațională

 

Anca Irina Neda, director la Școala Gimnazială Malu Mare, Cosmin Drăghici, învățător la Școala Gimnazială Giurgița, și Claudia Ghiorghiță, director la Liceul Teoretic Amărăștii de Jos, sunt cei care au adus județul Dolj în prim-planul educațional.

Teach for Romania organizează anual Gala „Profesorul Anului din mediul rural”, un eveniment unic în România care evidențiază și celebrează eforturile și realizările celor care activează în învățământul rural. Gala subliniază importanța educației de calitate, care începe cu profesori dedicați ce transformă provocările în oportunități pentru elevii lor.

Pe 24 februarie 2025, la Opera Brașov, au fost anunțați finaliștii celei de-a patra ediții a Galei „Profesorul Anului din mediul rural”. Acești profesori, învățători, educatori și consilieri școlari au demonstrat cum pot face diferența în comunitățile lor, inspirând și susținând copiii să își urmeze visurile.

Această ediție a pus accent pe calitatea educației din mediul rural, promovând cadrele didactice care cred în potențialul fiecărui copil și care folosesc toată creativitatea și resursele pentru a le oferi acestora șansa la un viitor mai bun prin educație modernă și de calitate.

Anul acesta, Teach for Romania a acordat o atenție specială cadrelor didactice care, dincolo de inspirație, cultivă leadership-ul colectiv, mobilizând întreaga comunitate — de la elevi și părinți, până la lideri locali și decidenți politici — pentru a crea schimbări durabile. Leadership-ul colectiv este o valoare transformatoare, ce încurajează colaborarea activă pentru o misiune comună: îmbunătățirea educației pentru toți copiii, indiferent de contextul lor socio-economic.

Nominalizările au fost făcute de elevi, părinți, cadre didactice, directori, inspectori școlari și reprezentanți ai organizațiilor active în domeniul educațional (ONG-uri, media, instituții publice etc.).

În etapa de preselectare au fost implicați 53 de profesori, alumni și membri ai echipei Teach for Romania, care au jurizat cele 343 de nominalizări. În ultima etapă de jurizare au fost prezenți 39 de specialiști din diverse domenii, inclusiv societatea civilă, experți în educație, reprezentanți ai sectorului de afaceri, elevi, parteneri instituționali și media.

Cu onoare și mândrie, județul Dolj a fost reprezentat de trei actori educaționali, doi directori și un învățător, care au fost premiați la trei dintre cele șapte categorii:

Categoria „Dezvoltarea literatiei”: Anca Irina Neda, director la Școala Gimnazială Malu Mare, județul Dolj.
Categoria „Dezvoltarea leadership-ului la elevi”: Cosmin Drăghici, învățător la Școala Gimnazială Giurgița, județul Dolj.
Categoria „Prevenirea abandonului școlar”: Claudia Ghiorghiță, director la Liceul Teoretic Amărăștii de Jos, județul Dolj.

„Felicitări și mult succes celor care au pus Doljul pe harta educațională! Felicitări tuturor cadrelor didactice din mediul rural, care se dedică educației și fac ca fiecare zi de școală să conteze pentru elevi și pentru comunitate, formând nu doar minți, ci și suflete!” este mesajul inspectorului școlar, prof. Mihaela Ghinea. 

Vizualizări: 348

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste