Un nou Punct Gastronomic Local în Gorj! Preparate tradiționale gătite din pasiune de o gorjeancă din Tetila, Bumbești-Jiu

Carmen Căldărușe din Tetila, Bumbești-Jiu, este bucătar de profesie și a gătit mereu din pasiune. Cei care au servit din preparatele pregătite de gorjeancă i-au lăudat mereu măiestria, așa că atunci când au auzit că intenționează să deschidă un punct gastronomic s-au bucurat nespus! În inima comunității se află punctele gastronomice locale, căci acestea sunt locuri în care este îmbinată tradiția cu autenticitatea! Mâncărurile sunt create din rețete străvechi, păstrând gustul autentic. De asemenea, punctele gastronomice locale susțin agricultura locală - Folosesc ingrediente proaspete și sezoniere din zonă, creează legături - Sunt centre de socializare unde comunitatea se reunește.
La Tetila, localitate componentă a orașului Bumbești-Jiu din Gorj, Carmen Căldărușe a pus bazele unui Punct Gastronomic Local unde pregătește preparte din carne de porc, pui și oaie din propria-i gospodărie. „Gătesc din pasiune și acum sunt bucătar de profesie, dar vreme de 30 de ani am lucrat în comerț. Preparatele pe care le servim la Punctul Gastronomic Local sunt pregătite cu atenție, cu pricepere și din produse sau matrie primă de la noi din gospodărie. Achiziționăm și de la localnici, ce nu avem noi. Programul punctului gastronomic este de la 08:00 la 22:00. În vară vom deschide un alt punct gastronomic în Vârful Plai, aici, la noi, la Bumbești Jiu! Vom fi singurii din zonă și vom servi mâncare. Ne dorim să atrgem turiști în zona noastră, avem peisaje extraordinare și oameni primitori, turiștii se pot plimba în mijlocul naturii, liniște și peisaje de vis”, a spus Carmen Căldărușe pentru pagina Olteniei.
Carmen și familia sa gătesc zi de zi și pot pregăti oaspeților micul dejun, prânzul și cina. Singura condiție este ca aceștia să sune la nr de telefon 0764305650 pentru a spune pentru câte persoane trebuie să gătească. „Prietenii noştri tocmai au deschis o locație inedită, unde puteți savura preparatele gătite de doamna Caldaruse Carmen! Mâncare naturală -ingrediente din gospodăria lor-şi ambianță primitoare! Aici vă veți bucura de gustul mâncărurilor tradiționale, al pâinii de casă şi veți ciocni un pahar de vin alături de cei dragi! PUNCTUL gastronomic LOCAL din Tetila vă aşteaptă!”, a spus Andreea Marinescu, solistă din Gorj.
Punctele Gastronomice Locale sunt unități de valorificare a producției primare locale, situate într-o localitate rurală, unde se prepară și se servesc produse alimentare după rețete specifice zonei direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane în același timp. Se pot înființa în cadrul propriei exploatații, asta înseamnă fermă, stână, fermă piscicolă. Materia primă provine preponderent din propria exploatație și de la vecini producători din zonă înregistrați sanitar veterinar
Vizualizări: 2,351
Trimite pe WhatsApp