Cod galben de vreme rea, valabil în 20 judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri seara, atenţionări nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsoare viscolită pentru zonele de munte ale judeţelor Suceava, Hunedoara şi Caraş-Severin, valabile în următoarele ore.
De asemenea, judeţele care vor rămâne sub atenţionare Cod galben de vreme rea și vânt sunt Botoşani, Iaşi, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea (parţial), Buzău (parţial), Prahova (parţial), Dâmboviţa (parţial), Argeş (parţial), Vâlcea (parţial), Gorj (parţial), Caraş-Severin (parţial), Braşov (parţial), Sibiu (parţial), Alba (parţial), Hunedoara (parţial), Harghita şi Covasna.
Conform prognozei, în intervalul 24 octombrie, ora 22:00 - 25 octombrie, ora 18:00, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali local şi temporar va continua să ningă slab, iar vântul va avea intensificări, îndeosebi la peste 1.500 de metri altitudine, cu viteze, în general, de 70 - 80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. La peste 1.800 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, în noaptea de miercuri spre joi (24/25 octombrie), vor fi rafale de peste 90 - 100 km/h şi va fi viscol puternic.
De marți, de la ora 22:00, judetele Arges, Gorj si Valcea au intrat sub incidenta codului galben de vant, iar judetele Dolj, Mehedinti, Olt si Teleorman au intrat sub incidenta codului portocaliu de vant. Judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu s-au aflat și miercuri, sub Cod portocaliu de vânt puternic. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vântul a avut intensificări susţinute, cu rafale în general de 80 - 90 km/h.