(închide)

Ștefan Stoica (PNL Dolj): Mulțumim celor care înțeleg că drumul României este spre Vest!

 

Pe 1 Decembrie, avem nevoie de votul vostru pentru a ne asigura că nu vom pierdem tot ce am câștigat în cei 35 de ani de democrație


Ne bucurăm că tot mai mulți doljeni înțeleg că, dacă vrem să schimbăm ceva în bine, trebuie să fim uniți și să ne respectăm unii pe alții. Dincolo de tot ceea ce ne separă, dincolo de opțiunile noastre diferite, în mod sigur, cu toții ne dorim să trăim într-o țară mai bună, într-un județ mai bun, într-un oraș mai bun.

Doljul și Craiova reprezintă comunități cărora noi le aparținem. Aceste comunități nu sunt ale noastre, ci aparțin de drept generațiilor viitoare, copiilor noștri și tuturor celor care le vor urma. De aceea, avem responsabilitatea pentru ceea ce lăsăm în urma noastră. Este important să fim conștienți că toate lucrurile pe care le gândim și le facem au efect pe termen lung și că fapta de azi își va arăta roadele mâine. Prin urmare, suntem responsabili pentru acest mâine.

Se apropie Ziua Națională a României și este momentul să arătăm tuturor că noi, românii, ne iubim cu adevărat țara. Patriotismul înseamnă să te gândești la binele țării și să înțelegi că viitorul ei este decis de alegerile tale. Însă patriotismul se arată prin fapte.

Alegerile parlamentare de duminică sunt cruciale pentru viitorul nostru. Acum nu mai este vorba despre partide, ci despre țara noastră. Votul pentru PNL este votul pentru o Românie modernă. Acum, mai mult ca niciodată, România are nevoie de echilibru, moderație și mai ales de stabilitate. Partidul Național Liberal este singurul pilon care poate ține România pe drumul european. Un PNL puternic în Parlament este garanția că România rămâne pe drumul european și că țara noastră va avea echilibru și siguranță.

Avem un plan de reformă consistent și o echipă nouă, dar avem nevoie de votul vostru pentru a asigura o guvernare responsabilă pentru România, care să nu arunce țara în haos. Viitorul țării depinde de noi toți. România nu are timp de pierdut. Am ajuns într-o situație limită, iar toți oamenii de bună credință au datoria să facă tot ce depinde de ei pentru a se asigura că nu vom pierdem tot ce am câștigat în cei 35 de ani de democrație. Mulți dintre noi ne aducem aminte ce a însemnat dictatura comunistă și cu ce preț am scăpat de ea. Nu dorim să ne mai întoarcem acolo. Avem o datorie față de țară și față de viitorul copiilor noștri. Să nu risipim această șansă.

Vă mulțumim!

Ștefan Stoica, candidat PNL Dolj la Camera Deputaților

Cod AEP: 11240002

Vizualizări: 26

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste