(închide)

Violonistul Alexandru Tomescu revine la Hobița!

 

Chiar de Ziua Națională Constantin Brâncuși, astăzi, 19 februarie 2023, la 147 de ani de la nașterea marelui sculptor, Primăria și Consiliul Local Peștișani a anunțat că satul HOBIȚA va găzdui în acest an, unul din concertele ce fac parte din Turneul Internațional Stradivarius. 

Turneul intitulat „În mood for love” va fi susținut de violonistul Alexandru Tomescu  acompaniat de vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu și de  Adela Liculescu la pian. Concertul va avea loc pe 7 iulie, în curtea Casei Muzeu Constantin Brâncuși. Satul în care s-a născut și a copilărit Constantin Brâncuși a fost inclus  pe lista localităților în care va fi organizat Turneul Stradivarius, o mare realizare pentru comuna Peștișani. În ultimii ani la peștișani s-au întâmplat foarte multe lucruri bune, în mod special în ceea ce privește atrgerea turiștilor pe aceste meleaguri. Oameni de bine și-au unit gândurile și au organizat evenimente importante care au readus Hobița și comuna Peștișani, dar și județul Gorj în atenția pasionaților de călătorii și mai ales de turism cultural și religios. 

Din vara acestui an, HOBIȚA se alătură comunităților importante din România precum Iași, Timișoara, Craiova, Sibiu, Oradea sau București în seria evenimentelor unde răsună celebra vioară STRADIVARIUS.

”Împreună cu vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu -Obiect de Patrimoniu Național, Categoria Tezaur, Alexandru Tomescu duce cele mai frumoase povești, mai ales către tineri și copii și, totodată, crede în angajamente pe termen lung, în întâlniri care rezistă timpului și își dezvoltă adevărata valoare, asemeni muzicii.

De 16 ani, Misiunea sa este de a promova muzica de calitate, de a schimba vieți prin cultură, creativitate și educație! Turneul Internațional Stradivarius înseamă o serie de experiențe frumoase, o colecție unică de muzică, de întâlniri memorabile cu tinerii și poveștile lor, care ne conectează la viitor.

MUZICA SCHIMBĂ VIEȚI ȘI NE CONECTEAZĂ LA CULTURĂ, CREATIVITATE ȘI EDUCAȚIE”.

 Detalii pe https://www.facebook.com/DiscoverPestisani

Vizualizări: 245

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste