Preotul Dragomir Țicleanu: „Sâmbăta morților este o zi importantă pentru ortodocși, căci îi pomenim pe cei adormiți întru Domnul”
Sâmbătă, 18 februarie 2023, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Cunoscută în popor sub denumirea de "Moșii de iarnă", ziua este cinstită în mai toate localitățile din Gorj. Această zi coincide cu lăsatul secului de carne, pentru că duminică va fi ultima zi în care credincioșii ortodocși vor putea mânca, carne, urmând postul Paștelui (în prima săptămână se vor putea consuma lapte, ouă, brânză, fără carne), cea mai importantă sărbătoare creștină. Sâmbăta este ziua celor adormiţi, adică a celor morţi, deoarece în moartea lui Hristos păcatul a murit, iar mântuirea este dincolo de mormânt, în veacul ce va să fie.
Sâmbăta Morților se cinstește de trei ori pe an: vara, toamna și iarna. De fiecare dată, această zi este și un prilej de reîntâlnire a rudelor plecate din localitățile de origine. Mulți revin acasă atunci când trebuie să facă pomenirea morților, acesta fiind felul prin care își arată respectul și iubirea față de cei decedați și arată că nu i-au uitat pe cei plecați dintre noi.
În mediul rural și nu numai, se dau de pomană piftii și sarmale și alte bucate alese, lipie/colaci/pâine făcută în casă și linguri de lemn. De veacuri, gorjenii, în special cei din mediul rural, au privit moartea ca „pe momentul iminent al trecerii omului dintr-o lume în alta”. Moartea sau trecerea „acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de moarte” este ultimul mare eveniment din viața omului.
„Sâmbăta morților este o zi importantă pentru ortodocși, căci îi vor pomeni pe cei adormiți întru Domnul. Se merge la cimitire, la mormintele celor decedați, și se fac parastase, adică credincioșii din familia celor adormiți aduc prinoase-colaci, colivă, alte produse alimentare-și le dau de pomană spre pomenirea sufletelor celor adormiți. Acest lucru se întâmplă în mod deosebit sâmbăta, căci această zi este dedicată exclusiv pomenirii celor adormiți. Este bine să fie cinstită această zi prin aducerea aminte de cei trecuți în viața de veci, ca prin rugăciunea noastră și prin pomenirea acestora să îi ajutăm să dea răspuns bun înaintea Lui Dumnezeu. La Țicleni sâmbăta morților este momentul în care cimitirul și curtea bisericii devin neîncăpătoare, marea majoritate a credincioșilor pomenindu-și pe cei adormiți”, a spus preotul Dragomir Țicleanu, parohul Parohiei Țicleni.