După învățătura ortodoxă, mântuirea nu e o transformare magică a creștinului prin harul divin, ci este rezultatul conlucrării continue a acestuia cu harul, căreia îi urmează o transformare, o înnoire a întregii lui ființe. Mântuire  înseamnă mai întâi eliberarea sau slobozirea omului din robia păcatului prin Taina Sfântului Botez, iar apoi o continuă ascensiune a creștinului pe calea desăvârșirii, cu ajutorul mijloacelor pe care i le pune la dispoziție Sfânta Biserică. Deci cu toate că primul pas pentru îndreptarea omului îl face Dumnezeu prin harul Său, înnoirea morală a credinciosului nu se realizează în mod necesar nici în chip magic înăuntrul lui, ci numai printr-o acțiune comună dintre harul divin și activitatea liberă a omului. În această împreună- lucrare, din partea lui Dumnezeu este absolute necesar harul, care face începutul mântuirii, iar din partea creștinului, credința și faptele bune, ceea ce rezultă clar din cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Căci în har sunteți mântuiți prin credință, iar aceasta nu-i de la voi, e darul lui Dumnezeu(Efeseni II, 8). Harul divin pierdut prin păcatul strămoșesc a fost redobândit prin jertfa de pe cruse a Mântuitorului Iisus Hristos, de aceea Sfinții Părinți spun că el este puterea sau energia dumnezeiască care izvorăște din jertfa de pe cruce a Mântuitotului și care îi îndreptează și sfințește pe credincioși.

Dar această putere nu lucrează în mod nemijlocit asupra celor ce cred, ci este legată de anumite semne și lucrări văzute, care sunt organe purtătoare sau transmițătoare ale harului, deci sunt mijloace de mântuire și sfințire a credincioșilor, acestea sunt: cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele TaineI. Dar în timp ce cuvântul lui Dumnezeu nu împărtășește harul divin în mod necesar,  deoarece rodirea lui fie la renaștere, fie la sfințirea credinciosului, este în funcție de anumite condiții subiective ale celui ce crede, Sfintele Taine sunt mijloace care împărtășesc harul divin în mod real și necesar.

Sfintele Taine sun lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Iisus Hristos și încredințate Sfintei Sale Biserici, prin care se împărtășește creștinilor harul cel nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea și sfințirea credincioșilor. Prin harul pe care-l revarsă asupra credincioșilor care se împărtășesc cu ele, Sfintele Taine au o importanță multiplă în viața acestora. În primul rând, prin faprul că harul divin înnoiește, creează din nou ființa credinciosului, din robia păcatului făcându-l o făptură nouă în Hristos, conderindu-i acestuia forțe morale deosebite, care îl fac capabil de o nouă viață morală.

În al doilea rând,  dacă creștinul a devenit prin har o făptură nouă în Hristos, el deosebește nu numai posibilitatea, ci în același timp și obligația de a duce o viață nouă, punând în acțiune forțele lui morale reînnoite. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel dă îndemn galatenilor: Dacă trăim cu Duhul, cu Duhul să și umblăm(Galateni V , 25).

În al treilea rând, Sfintele Taine au o importanță deosebită pentru viața creștinilor deoarece atât săvârșirea, cât și primirea lor pretind de la săvârșitor și primitor împlinirea anumitor condiții morale, prin aceasta stimulându-se efortul de ridicxare morală a vieții creștinului. Căci atât înainte, cât și după săvârșirea și primirea lor, atât săvârșitorul, câr și primitorul trebuie să aibe o pregătire corespunzătoare atât trupească,  cât și sufletească.  Să se cerceteze dar omul pe sine și așa să mănânce din Pâine și să bea din Pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului(I Corinteni XI, 28-29).

Tainele Sfinte sunt lucrări sfinte și văzute care semnifică, cuprind și împărtășesc harul lui Dumnezeu cel nevăzut. Taina, oricare ar fi ea din cele șapte Sfinte Taine, nu este un simplu semn sau icoană care numai închipuiește realitatea nevăzută ci o și cuprinde, încât cine se împărtășește de simbol, de semnul material, se împărtășește ipso facto de realitatea dumnezeiască nevăzută ce străbate sau umple acest semn sau simbol.