Prin naştere, moarte şi înviere Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, a adus mântuirea obiectivă a oamenilor, punând bazele unei societăţi religioase. Această societate religioasă este întărită de Mîntuitorul Iisus Hristos, ca împărăţie a Lui Dumnezeu pe pământ, ca Biserică a întregii omeniri. Biserica s-a întemeiat pe cruce de Mântuitorul şi s-a organizat în chip de comunitate religioasă la Cinzecime sau Rusalii, când a luat fiinţă prima obşte de credincioşi sau creştini, comunitatea creştină din Ierusalim. Capul Biserici este Hristos Mîntuitorul, Biserica este trupul Lui, iar credincioşii sunt mădulare ale Bisericii. Hristos, Fiul lui Dumnezeu  s-a întrupat și luând chip de rob a venit  să împlinească cu orice preț răscumpărarea lumii, la fel cum din coasta lui Adam a fost făcută Eva, tot astfel din coasta lui Iisus Hristos, răstignit fiind, a fost întemeiată Biserica. Această Biserică a carui cap este Hristos, iar noi oamenii trup, nu are nici o pată și nici o învinuire. Prin Hristos, Dumnezeu Tatăl deschide ușa raiului tuturor neamurilor.

Prin urmare, Biserica este întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos, dar este compusă din oameni și condusă prin oameni, uniți în mărturisirea lui Iisus Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. Având două componente total deosebite una de alta, pe de o parte oamenii iar pe de altă parte Hristos și Duhul Sfânt, Biserica are o constituție teandrică. Ea este întemeiată de Dumnezeu, dar aceasta s-a făcut în folosul oamenilor, în virtutea dorinței și liberei lor adeziuni, a fundamentului bisericesc al naturii umane, ca reflex al fundamentului divin al Bisericii. Biserica este de origine divină și constituie o realitate, în vederea căreia Dumnezeu a creat totul pentru Biserica lui cea sfântă.  De asemenea, putem afirma că Biserica se înfăţişează ca o comunitate a credincioşilor, ei fiind legaţi între ei, prin legea dumnezeiască, credinţă, ierarhie şi tainele sfinte.

Biserica, în ființa ei, este Trupul tainic al Domnului, care cuprinde pe toți creștinii în unitatea sa de viață sacramentală și de credință, ca înstituție divino-umană, Biserica este un așezământ de mântuire și de sfințire a credincioșilor, întemeiat de Hristos pe cruce: Drept aceea, luați aminte la voi înșivă și la toată turma în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica Lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o cu însuși sângele său( Fapte 20, 28), iar ca realitate văzută, la Cincizecime care cuprinde pe toți credincioșii care au aceeași credință și se împărtășesc din aceleași Sfinte Taine, să vârșite de preoți sub conducerea ierarhiei și în comuniunea cu aceasta.

Religia creștină, spre deoebire de toate celelalate religii, a adus în lume o concepție nouă despre viață. Această concepție este legată necondiționat de Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, și de Biserica sa, unica instituție mântuitoare. Această instituție sfântă, privită sub aspectul divino-uman, urmărește mântuirea oamenilor, în acest scop rânduindu-se o ierarhie harică și de asemenea, sfintele taine, ca mijloace de sfințire. Putem afirma că Biserica este o realitate spiritual socială, cu dublă înfățișare văzută și nevăzută.

            Biserica, acest așezământ divino-uman cuprinde cerul și pământul, necreatul și creatul, eternul și temporalul, toate fiind străbătut de Iisus Hristos. Astfel, Biserica este o realitate, născută din unirea oamenilor cu Hristos, care vrea să le unească pe toate și pe toți în Dumnezeu. Prin Biserică, omenirea a fost chemată la comuniune cu Prea Sfânta Treime prin credință, ascultare și împlinirea voii lui Dumnezeu. Astfel, ea devine mediul prin care Sfânta Treime pogoară în lume de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt, iar lumea se înalță și se transfigurează în Dumnezeu.