Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fără de arginți
Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut la anul 284 în orașul Nicomidia în timpul împăratului Maximian. Numele său inițial, dat la naștere, a fost Pantoleon, un nume păgânesc ce însemna „ Cel în toate puternic ca un leu”. Tatăl împărtășa credința păgânească însă mama sa Euvula era creștină. Rămânând orfan de mamă este crescut de tată în credința păgânească și la îndemnul acestuia urmează școala de medicină din Nicomidia.
Întâlnindu-se cu preotul creștin Ermolae află că adevăratul doctor desăvârșit este Hristos și după ce înviază un copil mușcat de o năpârcă cere botezul creștin. Este botezat de preotul Ermolae care-i schimbă numele în Pantelimon care înseamnă „cel cu totul milostiv”.
Sfântul Pantelimon, după scurtă vreme, ajunge la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale devenind medicul particular al împăratului Maximian. Însă acesta aflând că este creștin i-a cerut să renunțe la credința sa, refuzând, Pantelimon a fost chinuit cu munci grele, iar la urmă i s-a tăiat capul și a curs în loc de sânge lapte.
A primit moarte mucenicească în anul 303 și este prăznuit la 27 iulie. Prin minunile săvârșite este considerat ocrotitorul medicilor și al bolnavilor, iar numeroase spitale și așezăminte sociale poarta numele său. Este invocat în rugăciunile de la Sfântul Maslu și la cele de la sfințirea apei împreună cu preotul Ermolae și ceilalți doctori fără de arginți și făcători de minuni.
De asemenea multe biserici și mănăstiri îl au ca ocrotitor spiritual, multe dintre ele păstrând ca odor de mare preț părticele din sfintele sale moaște.
Părintele Teofil Părăian răspunde la întrebarea „Cum putem să ne asemănăm Sfântului Pantelimon?” astfel: „Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferință cu puterea omenească, asta o putem face și noi. Și dacă facem cele ce stau in puterile noastre face și Dumnezeu prin noi cea ce noi nu putem face. Și atunci, iată că suntem și noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.”
„Purtătorule de chinuri Sfinte și Tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre”. (Troparul Sfântului Pantelimon)
Pr. Bușe Petre