Praznicul “ Schimbării la Față” ( numit în termeni populari și “Pobrejenia”), pe care-l sărbătorim astăzi, ne amintește de unul din evenimentele principale din viața pământească a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, istorisit nouă de către Sfinții Evangheliști și despre care amintește și Sf. Apostol Petru în cea de-a doua sa epistolă.
Istorisirile evanghelice cu privire la acest eveniment ne arată timpul și locul lui, înfățișândune și persoanele  participante la această lucrare mai presus de fire.
Ce privește timpul, Schimbarea la Față a Mântuitorului s-a petrecut la șase zile, după ce Sf. Apostol Petru mărturisise, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și imediat după ce Domnul Iisus vestise ucenicilor patimile sale.
Locul unde s-a petrecut evenimentul acesta este un munte înalt – Taborul –muntele Sfânt, cum îi zice Sf. Apostol Petru.
Cât privește persoanele participante aici, în jurul Mântuitorului, sunt cei trei apostoli mai apropiați sufletește Domnului Hristos și anume: Petru, cel tare în credință; Iacob, ca unul care, cel dintâiul avea să guste din paharul suferințelor mucenicești și Ioan, ucenicul cel prea iubit al Mântuitorului,căruia, pe cruce, Domnul îi va încredința purtarea de grije a maicii Sale, Sf. Fecioara Maria.
Unii predicatori ai zilelor de azi s-au întrebat de ce Domnul Hristos n-a luat cu sine pe toți cei 12 apostoli, ci numai pe cei trei amintiți mai înainte.
Și la această întrebare să răspundem așa: că Domnul a luat numai pe cei trei ucenici și a lăsat pe ceilalți nouă, fiindcă dacă ar fi luat pe toți ucenicii ar fi trebuit să ia și pe Iuda, vânzătorul de mai târziu, pe care Mântuitorul știa că nu e vrednic să vadă lumina slavei Sale și iarăși, dacă ar fi luat pe ceilalți ucenici și ar fi lăsat pe Iuda, s-ar fi dat prilej acestuia să îndreptățească trădarea sa, prin faptul că s-ar fi crezut nebăgat în seamă de Domnul.

Să ascultăm acum istorisirile evanghelice( auzite de noi la slujba utreniei si la Sf. Liturghie), cu privire la Schimbarea la Față a Domnului Hristos….
Mântuitorul merge spre Muntele Taborului și se suie, însoțit de cei trei ucenici amintiți, în muntele acesta.
Locul ,să subliniem, că și alte evenimente însemnate din viața Mântuitorului se petrec în munți sau în locuri înalte.
Așa, de pildă,” într-un munte înalt foarte” ne spune Sf. Evanghelist Matei, că diavolul a ispitit pe Domnul Iisus.
Mântuitorul ne spune tot acest sfânt evanghelist “s-a suit în munte”, propovăduind fericirile și celelalte învățături evanghelice de la începutul activității învățătorești a Domnului Hristos.
Pe înălțimea Golgotei, de lângă Ierusalim, Mântuitorul a răstignit pe cruce, spre a răscumpăra omenirea din robia păcatului strămoșesc.
De pe Muntele Măslinilor Iisus Domnul se va înălța la ceruri, la patruzeci de zile după învierea Sa.
Și astăzi, când Domnul se schimbă la Față, el se suie tot într-un munte: muntele Taborului, “munte înalt îndeosebi”, cum numește Sf. Evanghelie acest munte.
Și s-a suit Domnul în acest munte “ca să se roage”, cum ne încredințează Sf. Evanghelist Luca în istorisirea evenimentului ce-l prăznuim azi.
Așa obișnuia Mântuitorul să se roage în singurătate, departe de zgomotele lumești și cat mai aproape de tatăl ceresc...

“Și s-a făcut, când se ruga el, chipul fetei sale altul și îmbrăcămintea lui albă, strălucind”, cum spune istorisirea cea de la Luca, pe care o completează și sfinții evangheliști Matei și Marcu, primul arătând, că fața Mântuitorului strălucea ca soarele, iar al doilea spunând că hainele străluceau, albe foarte, ca zăpada.
Lucrurile acestea minunatele le văd bine și cei trei ucenici, însoțitori ai Domnului.

Minunea, începută astfel prin strălucirea feței Mântuitorului și a îmbrăcămintei sale, capătă în continuare o și mai mare dezvoltare...

Apar alături de domnul Hristos: Moise, în calitate de conducător și de legiuitor al poporului ales și profetul Ilie, reprezentantul profeților Vechiului Testament. Ei vorbeau cu Mântuitorul despre cele ce aveau să se întâmple în Ierusalim, în legătură cu patimile, moartea și învierea Domnului.

Uimit de toate acestea, ba chiar înspăimântat, Sfântul Apostol Petru zice către Mântuitorul : “Doamne, bine este nouă a fi aicea. Să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și alta pentru Ilie”.

Pe drept aceste cuvinte sunt socotite a fi nelalocul lor, de către Sfinții Evangheliști Marcu și Luca, spunând despre Sfântul Apostol Petru că nu știa ce grăia, motivându-se totodată, că însoțitorii mântuitorului erau înfricoșați, de aceea Sfântul Apostol Petru a vorbit cum am vorbit.

În continuare, minunea capătă mai multă strălucire. Se aude cum și glasul lui Dumnezeu Tatăl. În adevăr, pe când grăia Sfântul Apostol Petru acele cuvinte, deodată un nor luminos vine peste Domnul Hristos și din acest nor se aude o voce grăind: “ Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care Am binevoit, pe acesta să-L ascultați !”

Văzând acest nor luminos și mai ales auzind vocea de sus a lui Dumnezeu, cei trei ucenici sunt cuprinși de frică mare și cad cu fețele la pământ.

Așa îi găsește Domnul Iisus când vine la ei și punând  mâinile pe dânșii, le zice cu blândețe:”Sclați-vă și nu vă temeți !"
Apostolii se ridică de la pământ și nu mai văd decât pe Domnul Hristos singur. Minunea se sfârșise.

E vrednic de luat aminte, că și la Schimbarea la Față a Mântuitorului, ca și la Botezul Său, Sfânta Treime este prezentă: Dumnezeu Tatăl grăiește din ceruri, dând mărturie despre Fiul Său Cel Iubit; Dumnezeu Fiul se Schimbă la Față; iar Dumnezeu Duhul Sfânt este norul cel luminos…
Coborând din munte, Iisus cere ucenicilor săi în mod stăruitor să nu spună la nimeni despre cele văzute în muntele Taborului, până după învierea Sa din morți.
Această poruncă e respectatâ întocmai de către cei trei apostoli. Sf.Ap. Petru abia în scrisoarea (epistola) sa a doua, târziu după Învierea Mântuitorului, amintește despre  minunea aceasta spunând: “ singuri văzători fiind slavei Domnului Nostru Iisus Hristos, că  luat El de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, glas ca acesta venind către dânsul de la slava cea cu mare cuviință: “ Acesta este Fiul meu cel iubit întru carele bine am voit. Si acest glas noi l-am auzit din cer pogonindu-se, fiind cu dânsul în muntele cel sfânt”.
Iar Sf. Ap. Ioan scrie despre această minune însă mai târziu, spunând în Sf. Evanghelie cea întocmită de dânsul aceste cuvinte:” și am văzut slava sa, slavă ca a unui născut din Tatăl”
Ce privește pe Sf. Ap. Iacov, frate cu Sf. Ap. Ioan, el nici n-a avut timpul să scrie ceva, fiind ucis cu sabia, din ordinul regelui evreesc Agripa, prin anul 43 după Nasterea Mântuitorului.
Iată cele ce am avut de spus cu privire la istorisirea marelui eveniment prăznuit astăzi: Schimbarea la Față a Mântuitorului Hristos.
E de folos pentru noi să știm și motivul pentru care Domnul Iisus Hristos se “Schimbă la Față”…
Răspunsul ne este dat în troparul și condacul slujbei de azi, care vor să spună împreună, că Mântuitorul s-a schimbat la față în munte și a arătat atunci ucenicilor săi slava Sa, pe cat era lor cu putință să vadă această slavă, încredințându-i astfel, ca atunci când ei vor vedea pe Mântuitorul răstignit, să înțeleagă dânșii, că această patima răstignirii e cu voia Domnului și astfel întăriți ei în credință față de domnul Hristos, să propovăduiască lumii, ca acesta este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Tatăl.
Într-adevăr, Mântuitorul vorbise adesea ucenicilor săi despre patimile sale de mai târziu, precum le vorbise și despre drumul suferinței, lepădarea de sine și despre alte lucruri asemănătoare.

Toate acestea tulburaseră mult pe ucenici. Îndeosebi însă, vestirea patimilor Domnului, au înspăimântat cu totul de apostoli.

Știind astfel Domnul că ucenicii au trebuință de luminare, de mângâiere și de întărire sufletească, spre a-și putea îndeplini ei misiunea viitoare în lume, a continuat să le vorbească și despre învierea Sa din morți și despre așezarea împăreției cerurilor.
Dar, spre a le da o încredințare și mai connvingătoare, Domnul Iisus se Schimbă la Față înaintea lor, însoțită fiind aceasta de cele ce am spus mai înainte ca astfel convinși și de dumnezeirea Mântuitorului și de suferințele sale de bunăvoie pentru izbăvirea neamului omenesc, să nu se mai înspăimânte, și să privească totul ca împlinire a planului divin pentru mântuirea omenirii, la care și ei, la vremea lor, să-și aducă slujirea devotată.
Cinstind sărbătoarea de azi cu mare cuviință și deplină bucurie creștinească, să nu uităm, că prin învățăturile ce Biserica ni le împărtășește  ca dar față de fii săi, ea voiește să ne mângâie și pe noi credincioșii întocmai cum a mângâiat Domnul Iisus pe ucenicii săi.
Astfel ea vrea să ne mângâie și pre noi pe parcursul acestei vieți pline de nevoi, de ispite, de necazuri, încredințându-ne, că trebuie să îndurăm cu bărbăție toate ostenelile și necazurile din această vremelnică viață pământească, încredințați, că, ajutându-ne Domnul, va răsări pentru toti cei binecredincioși și mărirea fericirii celei veșnice, ca o răsplată acordată slugii celei bune și credincioase, cum ne făgăduiește Părintele ceresc.
Iar în încheiere, să zicem ca Troparul zilei de azi: ”schimba-tu-te-ai la Față în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor tăi slava Ta, pe cat li se putea.
Strălucească și nouă păcătoșilor lumina ta cea pururea viitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă ție. AMIN !

Preot Porei Adrian
Sf. Nicolae Tg Jiu