În această lună în 27 de zile Biserica are În calendarul său pomenirea purtătorului de chinuri Pantelimon și ea cheamă pe cei binecredincioși astăzi spre a se veseli duhovnicește și spre a încununa cu cântări de laudă pe ucenicul cel Mare și tămăduitorul Pantelimon.

Și se cuvine a face aceasta, fiindcă sărbătoritul de azi este unul din marii mucenici ai creștinătății, care pentru Hristos și pentru Evanghelie a lucrat în viață și apoi și-a jertfit viața; care a stat în credință cu tărie și care din iubire pentru semeni și-a pus toată priceperea meșteșugului său doctoricesc spre vindecarea bolilor celor mulți, cu totul gratuit, de unde și numele ce i s-a dat, după dreptate de “doctor fără de arginti”.

Istoria vieții sărbătoritului de astăzi ne spune, că el s-a născut în cetatea Nicomidiei, din ținutul Bitiniei, aproape de Marea Neagră, în a doua jumătate a veacului al treilea.

Tatăl sfântului era păgân, închinător la idoli, în timp ce mama sa era creștină.

Din cauza tatălui, copilul numit Panteleon pe acea vreme, nu putea primi botezul creștin, rămânând și el pe gând.

Totuși, pe ascuns, maică sa l-a crescut de mic întru dreapta credință, învățând -ul cele creștinești și cunoașterea adevăratului Dumnezeu.. Iată ce poate face o mamă vrednică și bună creștină pentru fiul său.

Dar lucrarea creștinească a mamei n-a durat multă vreme, fiindcă îmbolnăvindu-se greu și ne găsindu-se leac pentru boala sa, s-a mutat din viața aceasta vremelnică la cele cerești. 
Copilul, orfan de mamă, a rămas sub grija tatălui său păgân. Nici vorbă de a se continua creșterea copilului în legea creștinească. După cum vom vedea însă, focul credinței celei creștinești, aprins de maică sa, nu se stinge prin moartea acesteia, ci doar s-a acoperit sub o cenușă trecătoare.

Când copilul a ajuns în vârsta de școală el a fost dat la învățătură la școala păgânească a vremii, distingându-se  la învățătură, întrecând pe colegii săi prin istețimea minții sale.

S-a distins la studiul filozofiei, câștigând astfel, cum spune o cîntare bisericească de azi: “înțelepciunea, ca prietenă a vieții”.

E dat apoi ucenic la un vestit doctor, pe nume Eufrosin, de la care tânărul Panteleon învață meșteșugul doctoricesc, ajungând un iscusit tămăduitor de boli.
Împrejurarea face, ca tânărul doctor să cunoască pe bătrânul preot Ermolae, Slujitor la o biserică din Nicomidia. În urma discuțiilor cu acesta, privitor la legea creștinească, Panteleon află de la bătrânul preot adevărurile creștine și le primește cu bucurie. Nu era greu în a cunoaște învățătura Mântuitorului... Se zidea pe o temelie creștinească mai veche, începută de Maica lui Panteleon în sufletul tânăr al fiului său… Bătrânul preot doar înlătura acum cenușa vremii de pe focul credinței creștinești a tânărului învățăcel...

Urmarea este, că Panteleon se botează în legea lui Hristos, luând numele de Pantelimon, care înseamnă: “ Intru totul milostiv”, nume ceva fi adeverit ca atare de faptele mărețe ale noului creștin.

Vom însemna aici, că bătrânul preot Ermolae a suferit mucenicia pentru lucrarea sa creștinească, biserica făcându-i pomenirea la 26 iulie.
Pentru noul botezat, începe o viață nouă. Se înapoiază acasă.

Se declară creștin și trăiește creștinește. Mai mult, el reușește să determine pe tatăl său să treacă la viața creștină, primind botezul.

Lucru pe care biserica îl însemnează în cântările sale de azi când zice:” Iubita e credința maicii tale celei bine credincioase și ai îndepărtat păgânătatea tatălui” ; “ Părintelui tău credința vestindu-i, l-ai tras din adâncul păgânătății” ; “ Buna credință a maicii tale o ai păzit, fericite Pantelimoane, și necredința tatălui creștinește o ai îndreptat”…

După moartea tatălui său, Pantelimon rămânând singur moștenitor al unei însemnate averi, înțelege să se conducă după principiile evanghelice.

Mai întâi eliberează pe toți sclavi săi, dându-le daruri în destul. Împarte apoi averea celor săraci, dovedindu-se vrednic de a urma lui Hristos și adeverind numele cel primise la botez “Pantelimon, însemnând întru totul milostiv”
Sărac de bunuri pământești, dar bogat sufletește cu darurile evanghelice, își continua exercitarea meșteșugului doctoricesc.

Din dragoste pentru Hristos și pentru aproapele în suferință el nu voiește să primească nimic pentru osteneala sa. De unde i se dă și numele de “Doctor fără arginți”.
Felul de a lucra al doctorului Pantelimon nu le place celorlalți doctori din Nicomidia.
De aici pornește dușmănia împotriva lui și răzbunare din partea colegilor.

El e pârât la împăratul vremii Dioclețian, marele persecutor al creștinilor, că e creștin și că hulește pe zeii păgâni.

Pantelimon e chemat pentru cercetări. El mărturisește cu bărbăție, că e creștin și că înțelege să rămână mai departe creștin.

Se dau ordine ca Pantelimon să fie supus la chinuri în speranța că va fi determinat să se lepede de Hristos. El suferă tot felul de chinuri, schingiuiri, torturi.
El sufere totul cu resemnare, înțelegând să rămână cu domnul Hristos, rușinându-și torturătorii.
“ Ocolit fiind cu dumnezeiască putere -cum zice o cîntare de azi - și cu răbdare tare e muncile suferind”, La sfârșit însuși Sfântul Pantelimon își întinde capul spre tăiere, primind astfel cununa muceniciei de la Hristos Domnul, în anul 303.

Biserica s-a arătat dintru început recunoscătoare Sfântului Pantelimon, zidind întru cinstea sa sfinte locașuri dumnezeiești de închinare.

De-a lungul veacurilor lumea creștină a pus spitale sub oblăduirea sa cea sfântă. Numeroși credincioși poartă numele Sfântului și se străduiesc să fie la înălțimea patronului spiritual.
În slujba de azi ne sunt înfățișate viața, lucrarea și patimile sale, precum și sfârșitul mucenicesc, atât pentru a cinsti acestea, cat și pentru a vedea un adevărat model de viață creștinească, ce trebuie urmat.
E o datorie creștinească de a cinsti pe cei ce s-au ostenit pentru Evanghelie și s-au jertfit pentru Hristos Domnul.

Biserica, prin glasul Sfântului Apostol Pavel, ne îndeamnă pentru această împlinire a datoriei de cinstire și recunoștință, când zice: “ Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”.
Sfântul Pantelimon a iubit pe Hristos și pentru Evanghelie a suferit mucenicia.

Din iubire pentru aproapele în nevoi, el jertfește averea moștenită de la părinți, dăruind-o săracilor.

Tot din iubire creștinească el poartă grija celor bolnavi și nu le pretinde nimic pentru osteneala sa.

E crescut de mama sa în  învățătura creștină, reușește să aducă la credință și pe tatăl său păgân.

S-a preocupat și de sufletele oamenilor chemându-i la cat mai multă lumină creștină, vrednic fiind să primească de la biserică, într-o cîntare din slujba de azi recunoștință pentru această lucrare: “vindecător al bolilor și gonitor al patimilor... Și tămăduitor al sufletelor te-ai arătat pre tine, Pantelimoane”.
Toate acestea sunt puternice îndemnuri de trăire a unei vieți alese creștinești, bine plăcută Domnului.
În încheiere, să rostim cu glas de rugăciune O prea  frumoasă cîntare bisericească din slujba de azi a sfântului, zicând: “Pantelimoane prea înțelepte, sfintiță podoabă a sfinților celor fără de argint și dumnezeieștilor mucenici, cere din cer creștinilor biruință asupra potrivnicului  și pace lumii, iar celor ce te laudă pe tine cu credință, cerele mântuire și te roagă, împreună cu Maica Domnului, pentru noi toți”.
Amin.

Preot Porei Adrian
Sfântul Nicolae-Tg Jiu