S-a stabilit când va fi primul meci pe noul "Oblemenco"
Inaugurarea noului stadion ”Ion Oblemenco” va avea loc pe 10 noiembrie, împotriva campioanei Cehiei, Slavia Praga, au anunțat reprezentanții Craiovei pe Facebook.
Inițial s-a spus că inaugurarea va avea loc pe 29 octombrie, atunci când se împlinesc 50 de ani de la inaugurarea stadionului. “Comisia de recepție, convocată de Compania Națională de Investiții și întrunită în data de 23 octombrie 2017, este în plină activitate. Având în vedere complexitatea lucrărilor de recepție, precum și formalitățile de preluare de către Consiliul Local Municipal a investiției pentru Stadion – formalități care presupun semnarea protocolului dintre CNI și Primăria Craiova, preluarea obiectivului de către Primăria Craiova prin adoptarea Hotărârii de Consiliu Local etc., operațiuni care sunt ulterioare semnării recepției, facem cunoscut opiniei publice faptul că data de 29 octombrie 2017 nu este o dată realistă pentru desfășurarea evenimentului de inaugurare sau pentru desfășurarea de competiții sportive pe Stadionul din Craiova.
Vom reveni cu noi informații legate de evenimentul de inaugurare a Stadionului din Craiova imediat ce recepția va fi finalizată”, au transmis reprezentanţii Primăriei.
Astfel, meciul dintre Craiova și Steaua va avea loc duminică, 29 octombrie, în ultima partidă a Științei de la Drobeta Turnu Severin.