(închide)

Cercetări pentru ucidere din culpă la un spital din Craiova

 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj au fost sesizați prin plângere de către tânăr de 29 ani, din comuna Daneți, care reclamă presupuse erori medicale comise de către personalul medical al unui spital din Craiova, ce ar fi condus, la data de 21 aprilie 2025, la decesul fiicei sale, în vârstă de 3 luni, în timp ce aceasta se afla internată în unitatea medicală respectivă. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova au transmis că sugarul a fost internat cu o stare generală alterată și evoluția a fost una nefavorabilă, în ciuda efeorturilor medicilor. 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova au transmis că sugarul a fost internat cu o stare generală alterată și evoluția a fost una nefavorabilă, în ciuda efeorturilor medicilor. 

Sugarul s-a internat în spitalul nostru în cursul zilei de 18.04.2025, cu stare generală alterată, cu dezechilibre severe hidro-electrolitice și acido-bazice. A fost investigat amănunțit, a fost consultat și monitorizat de o echipă multidisciplinară de medici și a primit tratament complex, inițial in Clinica de Pediatrie, apoi în Clinica ATI. Trebuie precizat că mama a afirmat că, de 16 ore, la domiciliu, sugarul nu primea alimentație, avea abdomenul meteorizat și nu prezenta tranzit intestinal pentru materii fecale. Cu toate eforturile depuse de către medici, evoluția a fost una nefavorabilă, copilul decedând în noaptea de 20 spre 21.04.2025. Deoarece există o anchetă a poliției în desfășurare, legat de acest caz, nu vă pot da mai multe informații până la finalizarea acestei anchete”, au transmis reprezentanții SCJU Craiova. 

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste