În perioada 1944-1964, dar și ani după, prigoana Bisericii a fost prioritatea regimului comunist, iar în inchisori au pierit sute de preoți ortodocși din România, parte din ei fiind din regiunea Olteniei. Comuniștii au făcut totul pentru a îi decima pe slujitorii Bisericii, dar, așa cum spunea duhovnicul Arsenie Papacioc, „Dumnezeu a vrut să fie altfel, și tocmai acolo unde se părea că este Iadul, Dumnezeu a strămutat Raiul”. Mulți preoți chinuiți și martirizați în închisorile comuniste au transformat „închioarea în altar”. Din păcate, pe lângă suferințețe indurate de preoți în închisori, nici familiile lor, rămase afară, nu erau scutite de greutăți. Din județul Gorj au fost în închisorile din aceea perioadă aproximativ 50 de slujitori ai lui Dumnezeu, unii dintre ei murind închiși.

De-a lungul anilor s-au scris numeroase studii și cărți despre chinurile la care au fost supuși preoții ortodocși în închisorile regimului comunist. Preoții deveniseră victimele preferate ale călăilor, scrie Vasile Manea în cartea sa „Preoți ortodocși în închisorile comuniste”. Mulți dintre cei care au fost întemnițați, au reușit să transforme „închisoarea în altar” și „suntem datori să îi cinstim pe aceia care au plătit cu libertatea ori cu viața îndrăzneala de a-L urma pe Hristos”. „Prigoana comunistă din secolul XX a fost cea mai cumplită (…)”, spunea arhimandritul Sofronie Saharov. Experiența lagărului comunist a fost zguduitoare: zeci de mii de biserici au fost demolate, distruse, milioane de creștini au fost martirizați. Zeci de preoți din județul Gorj apar menționați în cartea autorului Vasile Manea, câțiva au decedat în închisori, alții au reușit să supraviețuiască. Preotul Pantelimon Albeanu a murit în 1953 la Periprava, una dintre cele mai teribile închisori din aceea perioadă. Preotul Emanoil Frumosu, din localitatea Frumuşani, de lângă Târgu-Cărbuneşti, a decedat şi el tot la Periprava. De asemenea, preotul Foca Popescu din satul Frasin al comunei Vladimir a murit în detenție la Periprava, în 1961. Familia a ridicat o cruce în amintirea sa în curtea Bisericii Cocoanei din Frasinu. Parcurgând listele cu numele celor aproape 2000 de preoţi sau slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care au trecut prin închisorile comuniste, în anii 1945 – 1964, se remarcă prezenţa unui număr mare de slujitori ai Sfântului Altar din cele cinci judeţe ale Olteniei: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea. 

Ultimul stareț al Mănăstirii Tismana și-a spovedit și iertat unul dintre toționari

Arhimandritul Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana, a făcut parte din Grupul de rezistenţă Oltenia şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare. A decedat la Aiud în anul 1951. Pastorul Richard Wirmbrand scria în cartea sa „Cu Dumnezeu în subterană” despre felul de a fi al părintelui Gherasim Iscu. Acesta și-a spovedit și iertat unul dintre torționari, în închisoare, după care a murit. Era capabil de o iubire infinită față de oameni, chiar și față de aceaia care îi făcuseră cel ami mare rău.
„(…) fusese așa tare torturat, încât urma să moară. Dar fața călugărului Iscu era senină. El vorbea de nădejdea sa în ceruri, despre dragostea sa în Hristos, despre credința sa. La stânga mea era torționarul comunist care îl torturase pe preot până la moarte. S-a întâmplat ca acel torționar comunist care îl torturase pe acest preot să fie și el torturat până la moarte de camarazii săi. Sufletul lui era în agonie. ”Părinte, te rog, roagă-te pentru mine, nu pot muri, am făcut atâtea crime înfricoșătoare!” Atunci am văzut o minune. Am văzut preotul care agonise, (…) i-a mângâiat capul- am privit pe cel ucis, mângâindu-și ucigașul. Aceasta e dragostea, a găsit milă pentru el”, scria Wurmbrand, citat pe https://www.aparatorul.md/marturisirea-evreului-richard-wurmbrand-despre-preotul-marturisitor-gherasim-iscu/  Iată ce spunea ÎPS Patriarhul Teoctist despre martiriul părintelui Iscu de la Mănăstirea Tismana: „...să avem pilda Sfântului Nicodim și a altor mari părinți din această mănăstire, care și-au dat sufletul pentru credință, așa cum este și neuitatul stareț al mănăstirii, părintele Arhimandrit Gherasim Iscu. A murit în închisorile comuniste apărând credința și dând mărturie de anii grei, de cele cinci decenii pe care le-am străbătut pentru a ne salva credința”.

Nicolae Marcău, martir al infernului ateist

Preotul Nicolae Marcău era originar din comuna Lelești și a slujit ca preot la Tismana. În 1928, părintele Marcău a înființațt o bibliotecă, dar și o cantina pentru elevii săraci din zonă și a înzestrat biserica la care slujea cu două clopote. O vreme a fost și primarul comunei Tismana, iar în vremea celui de-al doilea război mondial, preotul Marcău a fost misionar la parohia Mălăeşti, Dubăsari, din Transnistria, unde a reuşit să renoveze biserica satului transformată de comunişti în teatru şi să le readucă în inimi sătenilor credinţa lui Hristos prin predici însufleţite şi comportament exemplar. Reîntors în ţară, şi-a continuat activitatea misionară, ocupându-se din nou de viaţa spirituală a credincioşilor prin activităţi suplimentare slujbelor. Atrăgând atenția comuniștilor asupra sa, calvarul a început din 1948. La 4 octombrie 1957, a fost arestat de Securitate, pe motiv că a recitat Tatăl nostru altfel decât în mod normal, dându-i o tentă antisovietică. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat pe părintele Nicolae Marcău la patru ani de închisoare corecționară și confiscarea averii. A fost închis la Penitenciarul Craiova, unde a și murit după 3 săptămâni. Din păcate, nici de familia sa nu s-a mai știut nimic după ce preotul a fost arestat.

Sfântul Bucureștilor-Adrian Făgețeanu-s-a retras la Mănăstirea Lainici

În volumul „Fericiți cei prigoniți” apare o mărturisire a părintelui Adrian Făgețeanu, unul dintre preoții care a fost închis în perioada regimului comunist. Părintele a stat 12 ani în temnițele comuniste, fiind închis chiar și în lagărul de la Târgu-Jiu. În 2003 a decis să plece de la Mănăstirea Antim la Mănăstirea Lainici. Avea 91 de ani. A decedat în 2011 și este înmormântat la Lainici. Iată ce spunea: „(…) Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu. Acolo prețuiai tot darul lui Dumnezeu. În închisoare aveai nevoie, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem calendar pe degete. (…) Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât și a aruncat-o în lada cu gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen și a aruncat din nou crucea. Am ridicat-o din nou și el m-a călcat. S-a repetat de opt sau nouă ori, până ofițerul a renunțat. Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos! (…) În închisoare încetezi să exiști, doar Hristos te ține în viață. La ieșirea din Aiud, am aflat că biata mea mamă, atunci când scria acatist, îmi trecea numele și la morți și la vii. În pușcărie eram și viu și mort deopotrivă!”.

Cei care și-au dat viața pentru credința ortodoxă sunt pilde pentru noi, credinicoșii de astăzi și „suntem datori să îi cinstim pe aceia care au plătit cu libertatea ori cu viața îndrăzneala de a-L urma pe Hristos”.

Galerie foto