(închide)

Corina Scurtu, fost purtător de cuvânt al IPJ Gorj, pasionată de pictură și sporturi de iarnă! „Să fiu polițist, cea mai profundă aspirație!”

 

Are 21 de ani și a ocupat (cu succes n.red.) vreme de șase luni funcția de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Gorj. Corina Scurtu lucrează la Poliția Municipiului Târgu-Jiu și spune că a fi polițist „a fost mereu cea mai profundă asupirație” a sa! Tânăra gorjeancă este pasionată de pictură, fiind un artist foarte talentat. 

Corina Scurtu a absolvit Școala de Agenți de Poliție Câmpina în iarna lui 2017 și a profesat o vreme la IPJ Caraș-Severin, departe de casă. Mereu și-a dorit să fie polițist, însă nu i-a fost ușor departe de familia sa din Turceni. Pasionată de ceea ce face, Corina Scurtu este admirată de colegii săi, pentru că este un polițist serios și determinat în a-și face mereu cu cinste meseria. „În prezent îmi desfășor activitatea ca polițist de proximitate, în cadrul Politiei Municipiului Târgu Jiu. Să fiu polițist a fost cea mai profundă aspirație, încă de mic copil. Mi-am dorit să îi pot ajuta pe oamenii aflați în dificultate și să contribui, cât de puțin, la îmbunătățirea societății în care trăim”, a spus Corina Scurtu pentru Pagina Olteniei. În perioada în care a profesat departe de locurile natale, Corina și-a găsit refugiul în artă. Când picta și desena, simțea că îi mai trece dorul de casă. Tablourile realizate de tânăra polițistă sunt apreciate de colegii săi și de toți cei care le văd. „Pe lângă meseria de polițist, pot spune că sunt pasionată de pictură. Am dezvoltat mai mult această latură a mea în perioada în care am lucrat la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, imediat după absolvirea Școlii de Poliție. Culorile mă ajutau să îmi transpun gândurile pe hârtie și astfel, îmi alinam dorul de casă și de familia mea. În timpul liber pictez peisaje, flori, animale, fac și caricaturi... Așa mă relaxez. Iubesc tot ceea ce ne înconjoară, culorile vii mai ales, păsările, precum și toată splendoarea naturii. În ceea de privește activitatea fizică, fac parte din împătimiții sporturilor de iarnă, fiind pasionată de snowboarding”, a mai spus polițista.

A fost purtător de cuvânt al IPJ Gorj

Pe plan professional, cea mai marea realizare a Corinei Scurtu a fost perioada în care a ocupat funcția de purtător de cuvânt. „M-am bucurat să pot aduce un plus de imagine instituției prin activitățile realizate, dintre care pot exemplifica un concurs pe care l-am inițiat, dedicat zilei de 1 Iunie, denumit "Invitație la creație". Din dorința de a stimula creativitatea tinerilor, printr-o poezie pe care am conceput-o, am invitat persoanele cu vârste de până la 18 ani, să creeze poezii pe tema copilăriei și am strâns astfel în jur de 30 de participanți, care s-au bucurat să ne împărtășească gânduri și impresii în versuri. A fost un eveniment frumos!”, a declarat Corina Scurtu.

Mai jos, poezia creată de polițistă:

"Iată că sosește vara, cu pași repezi și voioși Și se apropie sărbătoarea multor copilași frumoși Oameni mari suntem acum, dar nu vom putea uita Cât de drag era odată, să ne mai putem juca. Polițiști la datorie, însă în suflet, știm prea bine Că purtăm cu drag speranța, oamenilor mari de mâine Pentru voi suntem aici, ca să știm că sunteți bine Și ne punem baza-n voi, generația ce vine. Azi lansăm o provocare, tuturor ce se mândresc Că mai poarta încă-n ei, sufletul copilăresc Și vă rog acum pe voi, să descrieți în cuvinte Cum era copilăria, ce îți mai aduci aminte?"

Galerie foto







Vizualizări: 4,185

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste