Peste 140 de femei au beneficiat de investigații gratuite grație unui proiect al Asociației Bolnavilor de Cancer din Gorj
Asociația Bolnavilor de Cancer din Gorj a derulat în octombrie mai multe acțiuni de conștientizare și informare a gorjencelor în ceea ce privește prevenirea și tratarea cancerului la sân. Peste 140 de gorjence au beneficiat de diverse investigații și consulturi medicale gratuite grație acestui proiect al ABC Gorj.
Proiectul ABC Gorj s-a bucurat de susținere din partea autorităților locale, a conducerii Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, a medicilor implicați (parte dintre ei activează în cadrul Spitalului județean de Urgență Târgu-Jiu), a voluntarilor care s-au deplasat în localitățile: Târgu-Jiu, Târgu-Cărbunești, Baia de Fier, Polovragi, Motru, Tismana, Țicleni, Vladimir, Novaci.
„Medicii voluntari din Târgu-Jiu și Motru au oferit numeroase consultații, dar și ecografii și mamografii, acolo unde s-a impus necesitatea. În total un număr de peste 140 de paciente au beneficiat în timp record de toate controalele preventive necesare pentru a depista problemele sânului. Mai mult decât atât pacientele au fost consilitate și în ceea ce privește conduita preventivă viitoare, iar acolo unde situația a impus-o s-au dat indicații asupra medicației sau controalelor ulterioare ce trebuie realizate. În acordarea consultațiilor, calitatea de asigurat nu a reprezentat o condiție. Au beneficiat de acest proiect atât gorjencele asigurate, cât și cele neasigurate”, a spus presedintele Asociației Bolnavilor de Cancer din Gorj, Rozalia Doina Lorincz.
Alte detalii pe https://www.gorjbiz.ro/peste-140-de-paciente-au-beneficiat-de-consultatii-ecografii-mamografii-gratuite-doar-in-cadrul-proiectului/