(închide)

Pacienții pot face donații spitalelor pentru a-și exprima recunoștința față de medici. Legea a fost promulgată

 

Pacienții pot acum să își arate recunoștința față de medici prin donații către spitale, în conformitate cu o lege promulgată, marți, de președintele interimar, Ilie Bolojan. 

Marți, Ilie Bolojan a promulgat o lege importantă care modifică Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, oferind o nouă oportunitate pacienților de a-și exprima recunoștința față de personalul medical într-un cadru legal și transparent.

Conform noii reglementări, pacienții pot face donații către spitalele în care au fost tratați, însă orice „atenție” sau cadou direct acordat medicilor sau altor angajați ai unităților medicale devine ilegal.

Donațiile vor fi înregistrate oficial și vor putea fi utilizate pentru modernizarea infrastructurii spitalicești, achiziționarea de echipamente noi sau îmbunătățirea condițiilor de tratament, sub stricta supraveghere a autorităților.

Inițiativa, susținută de parlamentarii USR, a fost adoptată cu o largă majoritate în Camera Deputaților, unde a primit 283 de voturi „pentru” și doar 20 de abțineri. Autorii legii au explicat că, deși tradiția de a oferi cadouri medicilor este bine intenționată, aceasta adesea creează riscuri legale și poate genera confuzii legate de practici de tipul „șpăgii”. Noua reglementare oferă astfel o alternativă legală și transparentă pentru exprimarea mulțumirilor față de cadrele medicale, fără a încălca legea. „Nu legalizăm șpaga, ci propunem o soluție corectă și demnă”, au subliniat inițiatorii.

 

Vizualizări: 377

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste