(închide)

Medicul psihiatru Roxana Stan și psihologul Mădălina Stanca de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, invitate la evenimentul „Și părinții la bibliotecă”

 

La Biblioteca Județeană Gorj a avut loc vineri un eveniment cu totul deosebit, menit să aducă la un loc specialiști din domeniul sănătății și părinți din municipiul Târgu-Jiu. Intitulat „Și părinții la bibliotecă” – Dialog deschis pentru echilibru emoțional și sănătate mintală, întâlnirea a fost una reușită, căci medicul psihiatru Roxana Stan și colega sa, psihologul Mădălina Stanca, ambele de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, au discutat cu părinții prezenți și i-au ajutat să înțeleagă mai bine situațiile cu, care se confruntă. 

Evenimentul a fost un prilej de reflecție, empatie și învățare. Participanții au fost implicați activ în discuții interactive despre: Stima de sine și dezvoltarea personală, Efectele aplicațiilor și rețelelor sociale asupra imaginii de sine, Lectura vs. timpul petrecut în fața ecranelor – beneficiile comunicării față în față, Igiena minții – cum ne menținem echilibrul emoțional în viața de zi cu zi, Familia modernă – despre roluri, compromisuri, egalitate și respect, manifestările emoțiilor în corp (somatizarea) și importanța acceptării de sine. 

„Ideea principală e evenimentului a fost aceea că ajutorul cerut la timp poate schimba cursul vieții, iar reconstrucția personală este posibilă pentru fiecare dintre noi. Mulțumim tuturor celor prezenți pentru sinceritate și deschidere! Împreună putem construi o comunitate mai sănătoasă, mai conștientă și mai empatică. Ne revedem curând, tot la Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, cu noi subiecte valoroase, specialiști dedicați și aceeași dorință de a învăța unii de la alții”, a spus Luiza Sandu, managerul Bibliotecii Județene Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 518

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste