După ce un părinte primește un diagnostic de cancer, este esențial să se acorde o atenție deosebită modului în care se comunică această veste copilului, ținând cont de vârsta și capacitatea acestuia de a înțelege situația, precum și de impactul pe care îl poate avea asupra sa, explică Ramona Schenker, onco-psiholog la Centrul de Oncologie și Radioterapie Sfântul Nectarie din Craiova.

Astfel, întrucât am avut, din nou, mai multe întrebări despre acest subiect, îl reiau, temele fiind abordate și acum doi ani.

Ramona Schenker oferă câteva sugestii importante pentru părinții aflați într-o astfel de situație, astfel încât să își poată informa corect copilul despre diagnostic.

Un aspect esențial, spune onco-psihologul, este ca părintele să se pregătească temeinic înainte de a vorbi cu copilul, pentru a fi clar în ceea ce urmează să-i comunice.

„Este important să exersați înainte de a vorbi cu copilul, pentru a fi sigur că știți ce aveți de spus”, adaugă Ramona Schenker.

De asemenea, echipa medicală sau un alt părinte care a trecut printr-o experiență similară pot oferi sprijin valoros în această perioadă.

„Solicitați sfatul echipei medicale sau al unui alt părinte care a fost într-o situație asemănătoare. Când vorbiți pentru prima dată cu copilul, poate fi util să aveți alături o altă persoană, precum partenerul sau un membru al familiei, care să poată oferi suport emoțional și informațional”, recomandă specialistul.

Este important ca părintele să fie deschis în fața copilului, împărtășind nu doar informațiile, dar și propriile sentimente. Astfel, copiii vor simți că pot vorbi despre fricile lor și că nu sunt singuri.

„Împărtășește-ți sentimentele copilului tău și încurajează-l să-și exprime și el pe ale sale. Tu ești cea mai importantă sursă de informații și sprijin pentru copilul tău. Dacă nu cred că pot împărtăși ce simt cu tine, ar putea ajunge să creadă că nu pot vorbi despre asta cu nimeni și să se simtă complet izolați”, subliniază Ramona Schenker.

De asemenea, este esențial ca părintele să-i explice copilului ce presupun tratamentele necesare, pentru ca acesta să nu fie surprins atunci când observă modificări legate de starea părintelui.

„Copilul tău ar putea auzi informații despre cancer în diverse contexte. Explică-i semnificația acestor termeni într-un mod accesibil. De exemplu, poți spune că chimioterapia este un „tratament special pentru a elimina cancerul” sau că o tumoare este un „nod în interiorul corpului”. Este important să vorbești deschis despre tratamente și despre ce se va întâmpla în timpul acestora, inclusiv despre posibilele dureri sau efecte secundare”, adaugă onco-psihologul.

Felul în care se discută cu un copil despre diagnosticul de cancer într-o familie depinde în mare măsură de vârsta acestuia și de nivelul său de înțelegere, mai explică Ramona Schenker. 

Pentru copiii cu vârste între 0 și 3 ani, înțelegerea conceptului de cancer este limitată, iar frica principală este legată de teama de a fi abandonați sau de procedurile medicale care le sunt necunoscute.

„Copiii de această vârstă nu au capacitatea de a înțelege noțiunea de cancer. Cel mai mult se vor teme că personalul medical le va lua părintele și le va fi frică de procedurile medicale pe care nu le pot înțelege. Este important să le asigurăm că nu vor fi abandonați, că vizita părintelui la spital este temporară și că acesta se va întoarce acasă”, spune Ramona Schenker.

Este recomandat să le spunem copiilor că, odată ce tratamentul se termină, părintele va reveni acasă, iar dacă știi cât va dura internarea, să le oferi și aceste detalii.

De asemenea, este bine ca părinții să vorbească despre posibilele evenimente imprevizibile, folosind un limbaj simplu și liniștitor, pentru a-i ajuta să înțeleagă mai ușor situația.

În cazul copiilor cu vârste între 3 și 7 ani, aceștia pot înțelege noțiunea de cancer, dar explicată într-un mod simplu și accesibil.

„Întrebați-i ce cred despre cauza acestei boli, de ce s-a întâmplat? Ei au nevoie de asigurarea că nu comportamentul lor a cauzat boala părintelui, de asemenea, că nu vor fi abandonați. Copiii de vârstă preșcolară se pot teme că părintele bolnav va ajunge să locuiască la spital. Este esențial să le spuneți că vă veți întoarce acasă”, explică specialistul.

De asemenea, este important să le vorbiți despre posibilele dureri și stări de rău cauzate de tratamente, fiind sinceri, dar și asigurându-i că aceste tratamente sunt menite să ajute, chiar dacă provoacă disconfort.

Copiii cu vârste între 7 și 12 ani au o înțelegere mai detaliată a cancerului și a tratamentului necesar. „Este foarte puțin probabil să creadă că boala părintelui a apărut pentru că acesta a făcut ceva greșit. În această etapă, copiii înțeleg mai bine importanța tratamentului medical și cum acesta poate duce la ameliorarea stării de sănătate. Este recomandat să fiți sinceri și să le explicați tratamentele urmate. De asemenea, fiind la vârsta la care pot auzi mesaje despre cancer din diverse surse externe, cum ar fi școala sau media, ar fi bine să-i încurajați să împărtășească informațiile primite, pentru a le discuta împreună”, spune Ramona Schenker.

Adolescenții, având o înțelegere profundă a conceptului de cancer, pot avea întrebări detaliate despre boală și despre cum aceasta va afecta viața de zi cu zi a familiei.

„Adolescenții se vor gândi la efectele cancerului asupra școlii, vacanțelor, prietenilor și altor activități, iar preocupările legate de schimbările fizice care pot apărea în urma tratamentelor sunt normale. De asemenea, este posibil să-și dorească să se implice activ alături de părinte în procesul medical”, explică onco-psihologul.

În această perioadă, adolescenții vor auzi multe informații despre cancer din surse externe, așa că este important să întrebați despre ce au aflat și să discutați despre temerile lor specifice.

„Fă tot posibilul să întrebi despre orice detalii pe care adolescentul tău le primește din altă parte și află despre temerile lor. Încurajează-i să discute deschis despre ce simt, astfel încât să aveți o comunicare sinceră și deschisă pe această temă delicată”, conchide Ramona Schenker.