(închide)

Monument în cinstea eroilor din Telești dăruit de șeful Salvamont Gorj comunei sale natale

 

Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Salvamont Gorj, și familia sa au omagiat pe 8 noiembrie, alături de membrii comunității din comuna Telești, eroii czuți în luptele date pentru eliberarea patriei. Astfel, Sabin Cornoiu și familia sa au susținut financiar crearea unui monument ridicat în cinstea eroilor comunei Telești, gorjeni care și-au dat viața pentru patrie. Monumentul a fost sfințit de preotul satului în ziua de Sfinții Mihail și Gavril. „Este o datorie de onoare pentru oricine simte româneşte să nu uite, să cinstească şi să ducă mai departe tot ce înseamnă istoria, tradiţiile şi cultura acestui popor”, a spus Sabin Cornoiu.

De mai bine de șapte ani, Sabin Cornoiu se documentează despre eroii Gorjului și mai ales despre eroii comunei Telești, locul său de baștină. Documentarea a fost una minuțioasă și a implicat vizite lungi și dese la Arhivele Statului din Gorj, București, Pitești etc. Activitatea de studiere a documentelor oficiale a fost completată de munca pe teren, pentru a colecta fotografii şi date de la familiile care au avut strămoşi participanţi în conflicte armate precum Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, Războiul de Independenţă de la 1877, cele două mari războaie mondiale şi evenimentele din decembrie 1989. În timpul cercetărilor documentare pentru cartea sa „Gorjeni, fii ai comunei Teleşti, eroi ai Neamului Românesc”, șeful salvatorilor gorjeni a aflat numele a peste 800 de locuitori ai comunei Telești plecați în diverse războaie. Unii dintre ei s-au întors teferi acasă, Sabin Cornoiu reușind să îi intervieveze, iar unii (marea lor majoritate) și-au dat viața pentru România, patria noastră. „Am reuşit să mai prind în viaţă doi veterani din al Doilea Război Mondial, unul de 102 ani şi altul de 96. Mi-au oferit informaţii importante. (...) Am stat de vorbă cu nepoţi, strănepoţi, copii. (...) Cea mai veche poză pe care am găsit-o este cu generalul Christian Tell. Mai am poze şi din Războiul de Independenţă, documente, brevete, medalii, jurnale de război”, spunea Sabin Cornoiu într-un interviu.

Monument sfințit la Telești

Dornic să le mai aducă un omagiu eroilor comunei Telești, Sabin Cornoiu, sprijinit de familia sa, au comandat un frumos monument pe care l-au amplasat în curtea Bisericii din Telești. Monumentul omagial a fost sfințit pe 8 noiembrie, la manifestare participând zeci de locuitori ai comunei Telești. „Astazi, de Sf. Mihail si Gavril, in ziua de sărbatoare a satului meu natal am reusit să aduc un mic omagiu tuturor consatenilor mei care de-a lungul timpului au plecat de acasă să lupte pentru pamantul sfant al acestei tari. In cercetarile mele de peste 7 ani am reusit sa identific peste 800 de telesteni plecati la luptă, incepand cu pandurii din oastea lui Tudor Vladimirescu până la Revolutia din 1989, morți, dispăruți, invalizi sau, cu noroc, intorsi cu bine acasă, membri ai celor 108 familii menționate pe placa comemorativa. Nu l-am uitat pe Fota Balacescu, comandant de oaste al domnitorului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, acoperit de glorie in luptele pentru apararea crestinatatii de la 1683- Asaltul Vienei, nici pe generalul Tell, nici pe Catalin Haidau, cazut la datorie in Revolutia din 1989 si sper sa nu fi uitat pe niciunul dintre cei care au plecat din satul drag sa lupte pentru tara si pe care ii voi cuprinde nominal in cartea la care, incă, lucrez. Multumesc Florin pentru realizarea monumentului si pentru elementele originale, schije, tuburi obuz, fragmente de grenade, elemente de armament, sarma ghimpata din zona luptelor din Moldova, din locul in care a murit unul dintre strabunicii mei. Multumesc familie pentru intelegere, multumesc oamenilor satului meu pentru frumoasele momente pe care le-am trait in el si pentru minunatele amintiri pe care le am acum!”, a spus Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

Galerie foto




Vizualizări: 518

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste