MEHEDINȚI: Percheziții la persoane bănuite de tâlhărie și lipsire de libertate

Astăzi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, la locuințe de pe raza municipiului, fiind vizate persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate.
Totodată, polițiștii au pus în aplicare și nouă mandate de aducere emise de organele de cercetare penală, spun reprezentanții IPJ Mehedinți.
Din probatoriul administrat, a reieșit că persoanele bănuite, cu vârste cuprinse între 15-20 de ani, ar fi lipsit de libertate un adolescent de 18 ani, iar prin acte de constrângere, violență și amenințare, l-ar fi condus la un imobil de pe raza municipiului cu scopul de a obține sume de bani sau alte bunuri de la acesta.
„Tot din cercetări, a reieșit că persoanele bănuite au ademenit la același imobil alte două persoane vătămate, față de care au manifestat același comportament agresiv, deposedandu-le de telefoanele mobile”, arată IPJ Mehedinți.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri în prezența reprezentanților legali.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor tâlhărie și lipsire de libertate.
Vizualizări: 99
Trimite pe WhatsApp