Manu Tomescu: E complicat să se facă dreptate pentru cei fără pile și relații
“De prea mult tmp se vorbește de această armonizare, dar când să se pună în practică lucrurile se complică. E păcat”, susține liderul sindical Manu Tomescu. Liderul spune că oameni care supraveghează aceleași instalații și fac aceeași muncă au salarii diferite. “Ceea ce spun eu este glasul oamenilor”, a spus Tomescu. Liderii din CEO vor ca cei care au preluat sarcinile celor concediați să le preia și salariile mari. ”Eu cred că în ceea ce privește echilibrarea salariilor, lucrurile ar trebui să fie cât se poate de simple. Dar văd că atunci când vine vorba să se facă dreptate pentru cei amărâți, pentru cei fără pile și relații, totul devine dintr-o dată foarte complicat!” scrie liderul de la Rovinari, pe Facebook.