Fostul purtător de cuvânt al IPJ Gorj a spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă!
Polițistul Victor Țuhașu, fost purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, în perioada 2019 – 2021, a spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Victor și frumoasa lui soție, Anca, formează un cuplu de mai mulți ani, unindu-i dragostea, respectul și încrederea, pasiunile comune. Pentru marele eveniment din viața lor, Anca și Victor au ales portul tradițional gorjenesc. Mireasa a purtat un fabulos costum tradițional specific comunei Padeș, special cusut de mama sa. Atât mireasa, cât și mirele au atras toate privirile și au fost felicitați pentru alegerea vestimentară. La cununia civilă le-au fost alături familiile și prietenii.
Anca este de profesie inginer, iar Victor Țuhașu face parte din echipa IPJ Gorj din anul 2009. Și-a început activitatea la Postul de Poliție Bustuchin (2009 - 2011); a avansat ca luptător la Serviciul Acțiuni Speciale, după care a urmat provocarea de a fi purtător de cuvânt, căreia i-a făcut față cu brio! În prezent, tânărul activează în cadrul Biroului de Pregătire Profesională din cadrul IPJ Gorj.
În 2019, Victor Tuhașu, poliţist la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (SAS), din cadrul IPJ Gorj, a obținut cea mai mare notă din țară, la concursul organizat de IGPR, în luna mai, pentru ocuparea posturilor vacante de ofiţeri de poliţie, ale IPJ Bacău, Bistrița – Năsăud, Caraș Severin, Gorj, Ialomița, Teleorman și Vrancea, prin modalitatea încadrării directe. Țuhașu a primit nota 9.70 la testul scris!
Anca și Victor, vă dorim Casă de piatră și o viață frumoasă împreună!