EROU! Are 49 de ani, iar 30 din ei i-a dedicat meseriei de salvator!
A îmbrăcat haina militară în urmă cu mai bine de 30 de ani, dar nu este pregătit încă să renunțe la meseria care i-a adus atât de multe satisfacții. La 49 de ani, Aurelian este cel mai longeviv pompier în activitate din întreg județul Gorj. Persoana pe care a salvat-o și nu a uitat-o este un tânăr care i-a spus „înger salvator”! "Un tânăr de 24 de ani, acum 4-5 ani în urmă, l-am salvat dintr-o fântână. Nu respira și nu avea puls. Imediat l-am resuscitat și l-am înviat. Mi-a zis că sunt îngerul lui", spune Aurelian Negrea, pompier al ISU Gorj.
Aurelian Negrea este cel mai longeviv salvator al ISU Gorj și are la activ peste două mii de misiuni în prima linie și tot atâtea vieți salvate în aproape trei decenii. Mereu pune viața altora mai presus de a sa și a devenit înger păzitor pentru oamenii pe care i-a scos din foc sau dintre fiarele mașinilor. Cei care îl cunosc cu adevărat spun că Negrea, cu ochii înlăcrimați, mărturisește că ar alege același drum în viață dacă ar putea să o ia de la capăt. Aurelian Negrea, pompier în cadrul ISU Gorj, a participat la peste două mii de misiuni și a văzut multe tragedii, iar câteva dintre ele i-au rămas întipărite în minte. Dedicat trup și suflet meseriei de salvator, Aurelian s-a pus pe el însuși în pericol. Ultima cumpănă a avut-o chiar în vara acestui an când doi muncitori au rămas fără aer într-o fosă septică. Aurelian a reușit să îi scoată pe amândoi din canal, însă el nu a mai avut putere să iasă la suprafață și a leșinat. Pentru pompier salvarea a venit de la colegii de misiune.
„Mă întâlnesc mereu cu oameni la care am intervenit. Dacă merg de la gară către centru, e imposibil să nu mă întâlnesc cu oamen care să-mi mulțumescă și să mă salute, deși pe mulți eu nu îi mai cunosc. Sunt apreciat de oameni și asta îmi aduce o satisfacție profesională mare și mă mulțumește sufletește. (...) Trebui să ai o doză de nebunie să faci această meserie. Cu cât treci prin situații dificile, cu atât înveți să iubești semenii și viața lor și mai puțin pe a ta. Nu am fost implicat în accidente de muncă. Am avut noroc într-un caz pentru că a fost chestiune de câteva secunde, dacă nu întârziam, puteam să fim morți. Un tub de oxigen a explodat, cu puțin timp înainte de a ajunge noi. Reușita acțiunilor de salvare este meritul echipei mele pe care o conduc“, declara Aurelian Negrea jurnaliștilor de la Adevărul acum ceva vreme.