Elevi de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, premiați în cadrul concursului „Basmele Reginei Maria”, a XVIII-a ediție
Miercuri, 28 iunie 2023, în grădina Palatului Elisabeta, a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu ceremonia de încheiere a concursului internațional de creație originală “Basmele Reginei Maria”, ajuns la ediția a XVIII-a. Concursul se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta și al ASR Principelui Radu.
Competiţia a adus împreună anul acesta peste 5 000 de concurenţi la secțiunile: creație literară originală, artă plastică și artă digitală. Concursul are un caracter internațional, alăturând elevilor români colegi ai lor din Republica Moldova, Franţa, Letonia, Bulgaria, Suedia şi Ucraina.
La ceremonia de la Palatul Elisabeta au luat parte 134 concurenţi şi 60 de profesori din Suceava, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Craiova, Corabia, Gorj,Piteşti, Drobeta-Turnu Severin, Timişoara, Oradea, Cluj Napoca, Ploieşti.
„Emoție, este al doilea an în care elevii cercului de Protecția mediului au fost premiați. Anul acesta tema concursului a fost basmul Ploaia de stele de Charles Perrault. Felicitări !
Mândră de elevii mei talentați! Locul I Măgîlea Daria Elena ,cls.a IX -a, Locul III Cilibiu Ionuț Octavian ,cls.a VII-a”, a transmis profesorul Cristina Ciolacu de la Palatul Copiilor Targu Jiu