(închide)

Mănăstirea Pantocrator din Teleorman: „Grădina Mironosiței”, locul unde se adună sute de credincioși la culesul lavandei

 

La Mănăstirea „Pantocrator”, din Drăgăneşti Vlaşca, județul Teleorman, conform tradiției, la jumatatea lunii iunie are loc culesul lavandei. An de an, zeci, poate sute de persoane vin aici ca să îi ajute pe călugări la culesul înmiresmatelor flori de lavandă. 

În localitatea Drăgăneşti Vlaşca din județul Teleorman, Mănăstirea Pantocrator este cel mai nou lăcaș de cult care poartă un nume vechi cu origini greceşti ”Pantocrator” (Atotţiitorul) şi este închinat sfintei Maria Magdalena. În fiecare vară, de mai bine de opt ani, la mijlocul lunii iunie, la Mănăstirea Pantocrator are loc culesul lavandei. Lângă mănăstire, călugării au înființațt o minunată plantație de lavandă. La evenimentul de la Mănăstirea Pantocrator, alături de obştea Mănăstirii, a participat şi Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Printre credincioşii prezenţi s-a aflat şi actorul Cristi Iacob (împreună cu familia). „Este prima dată când vin aici, este foarte frumos. Am venit cu familia și este o frumusețe și o pace și o liniște. Lavanda este frumosă și te încarci de propria ei frumusețe. (...) Ar trebui să uităm cu toții de telefonul mobil, să ne bucurăm de tot ce ne oferă natura, Dumnezeu! Trebuie să faci bine pe pământul ăsta, să fim buni!”, a spus actorul Cristi Iacob prezent la eveniment. Detalii pe Antena 3 Alexandria

„Florile de lavandă sunt foarte îndrăgite de noi, pentru că din vechime, Maria Magdalena a fost considerată mereu protectoarea celor care s-au ocupat de parfumuri, produse de acest fel. Am vrut să avem aici un câmp de lavandă, pentru că Sfânta Maria Magdalena este protectoarea acestui lăcaș de cult. Credincioșii vin an de an în număr mare să ne ajute să culegem lavanda. O punem la uscat, din florile uscate producem ulei esențial de lavandă și apă de lavandă”, a spus părintele arhimandrit  Sebastian, starețul Mănăstirii Pantocrator.

Şi în acest an, sute de credincioși de toate vârstele au venit să ajute monahii la strângerea recoltei de lavandă. Câmpul pe care este plantată lavanda, dar și parcul Mănăstirii sunt cunoscute de pelerini sub numele de „Grădina Mironosiței”. „Vin aici de opt ani și am crescut o dată cu mănăstirea și cu lavanda. Este minunat!”, a spus o tânără. „Este a doua oară când vin și m-am simțit minunat. Este liniște, se aud albinele cum zumzăie, soarele a fost blând cu noi”, a spus un tânăr.

Sursa informații și fotografii: https://www.facebook.com/vasilearcanu

Colț de Rai

Mănăstirea Pantocrator pare ruptă din Rai; frumusețea grădinii, a plantației de lavandă, felul în care călugării au grijă de grădina cu flori, cum au amenjat această grădină... totul este foarte frumos! Pe pagina de facebook a mănăstirii sute de credincioși transmit mesaje și părerea majorității este că la Pantocrator este Raiul pe pământ! „De fiecare dată când am ajuns să ating sfintele moaște și să mă rog sfintei, am plecat cu o bucurie și o pace ce nu o pot spune în cuvinte”, a spus Zoica, o credincioasă. „Un loc unde intotdeauna suntem asteptati cu multa dragoste si liniste sufleteasca!”, a spus o altă credincioasă.

Detalii despre această mănăstire ortodoxă puteți afla și de pe pagina de socializare: Mănăstirea Pantocrator

Galerie foto




Vizualizări: 1,540

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste