"Tradiție și libertate. Lumina lui Hristos în straiele românești" - Părintele Necula, din nou la Târgu-Jiu
Ziua Internațională a iei se sărbătorește pe data de 24 iunie, în aceeași zi cu sărbătoarea Sânzienelor. Începând cu anul 2013, ziua iei românești a reprezentat o celebrare a traditiei, a simbolurilor, dar și a feminității. La Gorj, această zi este cu totul specială și va fi marcată în mai multe localități.
Echipa Consiliului Județean Gorj a pregătit un eveniment cultural absolut captivant.
Sub titlul "Tradiție și libertate. Lumina lui Hristos în straiele românești", acest eveniment promite să aducă în prim-plan bogăția și frumusețea tradițiilor noastre autentice.
Pr. Conf. Univ. CONSTANTIN NECULA vine, din nou, la Târgu-Jiu și ne va împărtăși din înțelepciunea sa și ne va inspira într-un mod unic. În deschiderea conferinței sale, oaspeții vor fi fascinați de concertul oferit de "Lyra Gorjului".
„Vă invit să vă rezervați agenda pentru sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00. Locul în care se va desfășura toată această magie culturală este Parcul Coloanei Fără Sfârșit, din Târgu-Jiu. În mijlocul naturii, vom păși în lumea fermecată a tradițiilor și a simbolurilor noastre dragi. În cazul în care vremea nu ne va fi prietenoasă, nu trebuie să vă faceți griji. Evenimentul va fi relocat la Stadionul Municipal din Târgu-Jiu, în aceeași zi, 24 iunie 2023, ora 19:00. Astfel, ne vom bucura în continuare de experiența acestui eveniment extraordinar, indiferent de condițiile meteorologice. Vă așteptăm cu brațele deschise și cu inimile pline de entuziasm să celebrăm împreună Ziua Iei, să ne conectăm la rădăcinile noastre și să fim mândri de moștenirea noastră culturală.
P.S. Nu uitați să vă aduceți prietenii și familia alături de voi. Cu cât suntem mai mulți, cu atât atmosfera va fi mai plină de viață și mai memorabilă!”, a transmi Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Ziua Iei la Hobița
Autoritățile din comuna Peștișani organizează și în acest an Festivalul RomânIA Autentică. Evenimentul va avea loc pe data de 24 iunie când este sărbătorită și Ziua Universală a Iei. Scopul Festivalului ”RomânIA Autentică”-Hobița este promovarea elementelor înscrise de România în patrimoniului cultural imaterial al UNESCO, ca expresie vie a comunităților locale.
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO privind salvgardarea patrimoniului imaterial, iar pe 1 decembrie 2022 cămașa cu altiță a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.
Începând cu anul 2016 în Hobița, satul natal al lui Constantin Brâncuși, comuna Peștișani, Gorj se organizează ”Festivalul RomânIA Autentică”.
În 2018 la Hobița, cu ocazia festivalului au venit peste 10.000 de turiști, numărul acestora crescând la peste 15.000 în 2019. Într-un timp record a devenit unul dintre cele mai importante evenimente din Oltenia, chiar din țară-în 2017 s-a extins și la Iași, în 2018 a cuprins și Brașovul.
În 2022 festivalul s-a desfășurat, în perioada 24-25 iunie, simultan la Hobița-Iași-Paris. Anul acesta va fi HOBIȚA(GORJ)-IAȘI-GALAȚI!
Ziua de 24 iunie care este și Ziua Universală a Iei, este marcată la Peștișani, în satul Hobița prin ample manifestări ce aduc de pe întreg cuprinsul ţării scântei din tezaurul popular, aduse de meşteşugari, interpreţi de muzică populară, instrumentişti, creatori şi păstrători ai celor mai valoroase elemente din cultura populară a românilor.
,,Proiectul România Autentică s-a născut din dragoste de neam, patrie, artă și frumos. Prin acest festival dezvoltăm și readucem în lumina prezentului cultura, arta și valorile tradiționale românești prin crearea de punți de legătură între trecut și viitor, între generații, între sectorul public și sectorul privat, între dimensiunea națională și dimensiunea europeană. Iată doar câteva dintre surprizele cu care vă așteptăm anul acesta-parada portului popular, ateliere de creație pentru copii, clacă pentru nepoți și bunici, expoziții, concerte de muzică populară autentică și multe altele!
Pe 24 iunie vă așteptăm la HOBIȚA, în Peștișani-comuna lui Brâncuși, județul Gorj”, transmit organizatorii.