(închide)

DOLJ: Administratorul Liceului „Adrian Păunescu” din Bârca, găsit spânzurat în magazia școlii

 

Un bărbat în vârstă de 60 de ani s-a spânzurat, duminică, în magazia Liceului Teoretic Adrian Păunescu din comuna Bârca, județul Dolj. 

Surse din cadrul anchetei spun că este vorba despre administratorul unității de învățământ din localitate.

Un bărbat a anunțat poliția despre cele întâmplate.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, fiind identificat un bărbat de 60 ani, din comuna Bârca. Din nefericire, acesta a fost găsit spânzurat de grinda de lemn aflată în magazia unei unități de învățământ din comuna Bârca. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul. Trupul bărbatului a fost depus la morgă în vederea efectuării unei expertize medico-legale și stabilirii cauzei decesului”, arată IPJ Dolj.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste