(închide)

Sute de mesaje de condoleanțe după decesul dr. Ramona Oprea, de la UPU Târgu-JIu

 

Ramona Oprea, medic în specialitatea medicină de urgență, la UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a trecut la cele veșnice la vârsta de doar 48 de ani.

Doctorul Ramona Daniela Oprea, medic de specialitatea medicină de urgență, absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a început cariera la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu în vara anului 2008, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), mereu punând pacientul pe primul loc. 

Și-a dedicat viața medicinei și tratării pacienților cărora mereu le adresa câte o vorbă caldă. 

Medicul s-a luptat cu o boală gravă și toți apropiații se rugau să învingă boala. Sute de mesaje de condoleanțe au apărut în mediul online. „Dumnezeu a hotărât să vă despartă și să pună capăt unui drum presărat cu dragoste și dăruire. Cel mai bun medic,dumneavoastra ați fost. O să rămâneți veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să vă odihnească în liniște și pace!!”. 

“Ai salvat atâția oamenii dar pe tine nu ai putut să te salvezi! Doamne de ce? Mă doare inima, ai plecat și mi-ai lăsat sufletul gol. Îngerul meu păzitor de ce m-ai lăsat? Nu ai mai vrut să mai spui nimic, să mă cerți să mă iei la rost! Dumnezeu să te odihnească de-a dreapta lui! Să fi doctorul de gardă și acolo în cer!”, a postat artista Andreea Andrei, o apropiată a medicului Ramona Oprea. „Dumnezeu să o odihnească în pace și lumina veșnic. Păcat o fată tânără iar eu am fost tratata de ea la urgente la spital la Tudor Dumnezeu so odihnească”, a scris un fost pacient. „Sincere condoleante! Odihna vesnica. Un Medic deosebit, un suflet blind care iti alina din vorbă boala. Veti ramanine pt totdeauna in sufletul meu”, a scris Dana, o altă fostă pacientă. „Am fost tratata de dansa, am primit încurajări, era un medic serios cu suflet mare, vecina! ODIHNA VESNICA SI DUMNEZEU S-O IERTE! Mulțumesc pentru sfaturi și grija!!”, a postat Maria H.

Și artistul Marian Medregoniu, prieten cu doctorița, a postat un emoționant mesaj: „Să-ți fie calea printre îngeri, Docto a mea bună asa cum ai fost tu pe pământ pentru mine ,un înger pazitor. Astăzi Docto a mea mi-a lăsat sufletul mai sărac pentru tot restul vieții. Odihnă veșnică doctorița sufletului meu. Spuneți-le zilnic oamenilor dragi ca îi iubiți; Cereți-le iertare când le greșiți; Faceți-le bucurii și strângeții cu putere la piept cat îi aveți, vine o zi când nu mai poți face nimic din toate aceste gesturi pentru ei, decât să le aprinzi o lumânare și să le plângi urmele”.

Galerie foto




Vizualizări: 1,303

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste