Duminică fiind, am dat o fugă până la Broşteni. De multă vreme voiam să ajung la bisericuţa din apropierea târgului, cunoscută ca Biserica Cuțuieștilor, iar azi fiind o zi însorită mi-am rezervat mai mult timp ca să stau, să-i citesc tabloul votiv şi să-i percep istoria. În drumul ce face legătura dintre cele două județe, Gorj și Mehedinți, m-am oprit pe aleea ce duce spre culă, am imortalizat clădirea maiestuoasă și lanurile de grâu pline cu maci din jurul ei.

Comuna Broșteni este afla­tă în partea de nord-vest a judeţului Mehedinţi, la mică distanţă de Motru. Denumirea localității Broșteni își are sorgintea în timpuri îndepărtate. În acele vremuri  Mihai Viteazul avea un căpitan, pe nume Ghiță Orbu, un luptător vrednic și credincios. Pentru  faptele sale de vitejie acesta primește din partea domnitorului posibilitatea de a-și alege loc de casă și pământ în întinderea dintre Strehaia și Baia de Aramă.  Satul s-a numit Orbeni, de la numele său. Locul avea să se numească mai târziu Broșteni. Spun batrânii că numele Broşteniului vine de la denumirea unei bălți cu broaște, formată la retragerea apelor Motrului din apropiere şi a pârâului Peşteana.

Ghiță Cuțui, căpitan în oastea lui Tudor Vladimirescu, este un alt nume întipărit în memoria locului. Acesta construiește în 1815, în lunca Motrului o casă-culă impunătoare cu două niveluri. Familia Cuţui a construit cula în special pentru a proteja lunca Motrului din apropiere de incursiunile bandelor armate turcești care, în secolul al XVIII-lea traversau Dunărea şi pustiau zona Olteniei. Locul pe care a fost ridicată cula are legătură cu o poveste tragică din viața căpitanului, soția sa fiind răpită de turcii din Ada-Kaleh. Pentru răscumpărare, căpitanul Cuțui își vinde o parte din pământ, clădind mai apoi cula. Beciul, aflat la parter, are ziduri foarte groase care susţin o boltă cilindrică. La nivelul superior se ajunge pe o scară de stejar, zidurile casei scării fiind străpunse de metereze, prin care se apăra accesul în culă.  La etaj, unde se află şi cerdacul, există multe încăperi, care au suferit în timp, câteva schimbări. Tavanele sunt din grinzi tencuite, iar pardoseala din scânduri mari de stejar. Pridvorul prezintă șase arcade pe latura principală şi una la partea dinspre nord-vest. În exteriorul clădirii, faţadele sunt decorate cu mici panouri dispuse neregulat faţă de arcade şi panouri mari pe restul suprafeţelor de la etaj. Pe lânga accesul din curte, se mai poate intra în culă și direct din beci, prin cămăruța de sub scară.

Abandonată după 1916, cula  a fost restaurată în anii ’60. După 1990 a fost recuperată de moștenitorii familiei care se ocupă de păstrarea și conservarea edificiului istoric. Până acum nu este redată circuitului turistic. Au rămas poveștile și legendele transmise de către cei bătrâni, povești din vremuri de demult, la umbra unui vechi lăcaș de cult sau a unei cule.

Ana Ionele

Spicuiri din scrierile vremii

Galerie foto