Continuă controalele în piețe. Noi nereguli!
Verificările în piețele din Dolj continuă, astăzi fiind rândul producătorilor și comercianților din Craiovita. Și aici au fost identificate persoane cu atestat de producător, care vindeau de toate dar aveau o bucățică de teren. În piețe a fost și Florin Ciobanu, consilierul ministrului Petre Daea.
"Azi am însoțit echipa de inspectori ai Direcției Agricole Dolj in piața Craiovita Nouă!!
Așa cum mă așteptam, in sectorul special alocat producătorilor agricoli au fost identificați așa ziși ,,producători “ care dețineau atestate de producători in care se specificau suprafețe mici de producție gen 0.04 ha, suprafata după care”producatorul “nostru vinde pe toată perioada anului diferite produse !!!
Verificările acestor așa ziși producători vor continua zilele următoare și la fermele din localitățile de unde provine atestatul de producator și acolo unde se va concluziona ca producatorul a devenit între timp comerciant, acesta va fi amendat și mutat in sectorul de comercianți !!
Majoritatea producătorilor reali i-am găsit in spatele pieței, in aer liber, in frig și ploaie, sub o copertină ....
Legea 145 trebuie aplicată și nu interpretată după cum vrea fiecare administrator de piața !!
Să începem să consumăm produse locale, să dăm o valoare adăugată muncii fermierilor nostrii !!!", susține Ciobanu.