(închide)

Șase absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție au fost încadrați în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj

 

Astăzi, la Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, s-au prezentat șase absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, promoţia decembrie 2024, pentru a-și prelua atribuțiile de serviciu.

Proaspeții absolvenți au avut o zi plină de emoţii, odată cu parcurgerea procedurii de repartizare pe funcţii.

Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, cuprinse între 9,71 și 9,33, pe funcţiile vacante existente, avându-se în vedere situaţia operativă înregistrată, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

Cei șase agenți de poliție au fost repartizaţi în cadrul structurilor de ordine publică ale Poliției Municipiului Băilești și Calafat și Posturilor de Poliție Giubega, Celaru, Amaraștii de Sus și Afumați. 

„Suntem mândri să avem în rândurile noastre tineri polițiști care și-au dovedit deja pasiunea pentru munca de poliție, prin rezultatele foarte bune obținute în timpul școlii de agenți de poliție. Agenții vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și se vor implica în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea”, transmit reprezentanții IPJ Dolj. 

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste