(închide)

Comisii la CEO. Cât cheltuiește CEO cu 59 de persoane

 

Trei comisii cu 59 de membri funcționează și acum la CE Oltenia, după scandalul cu comisia din care făceau parte mulți angajați ai Ministerului Energiei. Care sunt membrii acestor comisii nu se știe, însă sigur este că acestea costă compania peste 750 de mii de lei. Cifrele apar în proiectul de rectificare a bugetului companiei. Potrivit bugetului, cresc cu 1.020 de  lei ajungând la peste 755 de mii de lei. Comisia de pregătire și monitorizare a procesului de vânzare și comisia pentru coordonarea procesului de vânzare a acțiunilor au în total 42 de membri, suma cheltuită fiind de 589 mii de lei. Aceste comisii funcționează încă de la înființarea companiei, însă procesul de listare este departe. Cu toate acestea, cele două comisii se întâlnesc periodic.  Listarea acțiunilor companiei nu se poate face dacă societatea nu este cel puțin 3 ani pe profit, ori 2017 ar putea fi primul. De asemenea, mai este o comisie de negociere pentru constituirea unei societăți mixte de tip IPP, ce are legătură cu realizarea unui grup energetic la Rovinari, care are 17 membri, iar costurile se ridică la 165 de mii de lei. Nici despre acest proiect nu se mai știu noutăți, dar costurile curg.

Vizualizări: 1,249

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste