(închide)

Bloc ANL la Bumbești-Jiu! Când încep lucrările

 

În orașul gorjean Bumbești-Jiu va fi ridicat primul bloc ANL, în zona centrală a oraşului, pe strada Narciselor. Investiţia este a Agenției Naționale a Locuințelor, iar administraţia locală va suporta costurile privind lucrările tehnico-edilitare. Investiţia ANL se ridică la peste 3,2 milioane lei, iar blocul va avea trei etaje.

Astfel, localitatea Sadu va avea un bloc ANL cu 20 de apartamente. Primarul Constantin Bobaru a declarat că lucrările vor demara în primăvara anului viitor. „Având în vedere faptul că de-a lungul timpului am tot avut solicitări din partea unor familii tinere cu privire la construirea unei astfel de unităţi locative, am luat decizia să facem această solicitare cu ceva timp în urmă. Numai că, din cauza particularităţilor geografice şi geometrice ale oraşului pe centrul civic, locaţia a fost greu de ales, pentru că suntem o localitate cu posibilităţi restrânse din punct de vedere al disponibilităţii de teren”, a declarat Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti Jiu. 

Administraţia locală spune că va prinde în bugetul pentru anul 2019 sumele necesare pentru realizarea lucrărilor care cad în sarcina primăriei. Repartiţia apartamentelor se va face în baza unor criterii care vor fi avizate de Consiliul Local. 

Vizualizări: 301

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste