Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius, din nou la Târgu-Jiu! Concertul, o invitație adresată publicului la Meditație, Reflecție și Iubire!
Violonistul Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, alături de pianista Adela Liculescu, vor concerta în data de 6 iulie ora 2000, în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu.
Turneul Internațional Stradivarius, ajuns în acest an la a XVIa ediție, denumit „IN THE MOOD FOR LOVE”- este o invitație adresată publicului la Meditație, Reflecție și Iubire. O conexiune în armonie de sunete între vioară și pian, între muzica marilor compozitori universali și naționali, adusă în fața publicului de Violonistul Alexandru Tomescu și a lui Vioară Stradivarius Elder-Voicu, acompaniat de pianista Adela Liculescu.
„De câte ori nu am simțit că în fața trăirilor noastre cele mai înalte, mai intime, pe scurt - în fața iubirii adevărate, cuvintele noastre devin neputincioase, incapabile să zugravească tot ceea ce simțim? Cred că muzica oferă și aici un posibil răspuns, un limbaj care se adresează direct sufletului, reușind să exprime inexprimabilul. Vreau să vă asigur că lucrările pe care vi le propun în programul acestui turneu reprezintă doar o mică parte, chiar una infinitezimală din tot ce înseamnă muzica legată de iubire. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, toată muzica vorbește despre iubire, în cele mai spectaculoase si neașteptate feluri. Dacă îl pot parafraza pe Marin Preda, dacă - iubire nu e, atunci nici muzica nu-și mai are rostul...
Mă simt foarte privilegiat să o am alături de mine în această călătorie muzicală, fascinantă pe pianista Adela Liculescu - un artist de o sensibilitate remarcabilă, alături de care voi da viață lucrărilor semnate de Kreisler, Massenet sau Franck. Turneul Internațional Stradivarius nu ar fi fost posibil fără sprijinul constant al partenerilor noștri, fără munca asiduă a echipei de organizare. Și toate acestea nu ar fi avut niciun rost dacă nu ați fi existat Dumneavoastră, publicul nostru pentru care suntem gata oricând să ne dăm tot sufletul pe scenă. Mulțumindu-vă tuturor, vă urez audiție placută!” spune violonistul Alexandru Tomescu.
Turneul se desfășoară în perioada 20iunie-9iulie 2023, cu un număr de 17 concerte, cu durata unui concert de 75 minute, în 17 localități urbane și rurale din România.
Este un turneu dedicat muzicii romantice, armoniei, dragostei care animă cele mai frumoase sentimente cunoscute de oameni.
Pianista Adela Liculescu declară că ”Sunt foarte bucuroasă și onorată de colaborarea cu Alexandru Tomescu. Împreună am pregătit un program deosebit de frumos, cu muzică romantică, pe care abia așteptăm să îl prezentăm în 17 locații din România pe parcursul Turneului Internațional Stradivarius. Vă așteptăm în număr cât mai mare la concerte, să ne bucurăm împreună de muzică pentru că va fi un program de neuitat!”.
„Spectacolul este organizat de Clubul Rotary din Târgu Jiu împreună cu Asociația pentru Democrație Educație Respect în cadrul Programului Targu Jiu Capitala Tineretului din Romania-2023 cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Jiu și a numeroși parteneri și sponsori”, a spus Stefan Ghimiși, Asociatia pentru Democrație Educație Respect.