Agresoarele elevei au fost aduse la audieri la sediul IPJ Gorj
În cursul zilei de astăzi, având în vedere imaginile apărute în spațiul public pe o rețea de socializare, nIPJ Gorj s-a autosesizat cu privire la aceste aspecte, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj dispunând efectuatarea de verificări.
Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 și 14,din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele două tinere care ar fi exercitat acte de violență au fost aduse la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu, fiind însoțite de către părinți, în vederea audierii.
Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.