(închide)

Visul său cel mai mare este să salveze vieți! „Sunt un rom care își dorește enorm să ajungă paramedic!”

 

Eduard este un tânăr de etnie romă, un băiat de ispravă, care își dorește foarte mul să ajungă paramedic și să salveze vieți! Acum lucrează la o spălătorie auto din Râmnicu-Vâlcea și este și voluntar SMURD. Visul său este să salveze oameni! De când este voluntar și merge în misiuni cu echipajele SMURD, Eduard a învățat foarte multe lucruri. În luna februarie, a trecut printr-o experiență care l-a marcat. Datorită tehnicilor învățate ca voluntar, a reusit să salveze un om care intrase în stop cardiorespirator. Atunci a realizat cu și mai multă luciditate că meseria și vocația de salvator i se potrivesc! „Are 20 de ani, îl cheamă Eduard și lucrează la o spălătorie auto din Râmnicu Vâlcea, iar visul lui dintotdeauna a fost să salveze oameni. Acest lucru s-a și întâmplat în luna februarie, când, cu ajutorul procedeelor de resuscitare pe care le-a învățat ca voluntar SMURD, Eduard a ținut în viață un bărbat care intrase în stop cardiorespirator”, au scris pe pagina de socializare cei de la Ministerul de Interne. Eduard este un exemplu pentru comunitatea în care trăiesște. Lunar, alături de prietenii săi, strânge alimente și haine pe care le duc, împreună, familiilor nevoiașe. Tânărul le-a cerut celor care i-au spus povestea ca să o afle o țară întreagă să specifice în postare că este de etnie romă: „Are 20 de ani... este voluntar SMURD și a avut o singură rugăminte la noi: - Vă rog să spuneți că sunt rom, un rom care își dorește enorm să ajungă paramedic ca să poată salva oameni! Are doar 20 de ani, iar noi suntem convinși că prin dorința lui de a face bine, prin exemplul pe care îl oferă altor tineri... vor fi, într-adevăr, salvate multe vieți!
Felicitări, Omule! Felicitări, Salvatorule!”, au postat cei de la MAI.

Galerie foto


Vizualizări: 1,011

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste