Urmărit în trafic, prins în județul Vâlcea. Șoferul a fost reținut

Ieri, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost informați de Biroul de Poliție Autostrăzi A1 despre un autoturism care, condus de un bărbat cu permisul de conducere suspendat, era implicat într-o urmărire în trafic în județul Argeș.
Potrivit informațiilor primite, polițiștii au acționat pentru interceptarea vehiculului, care se deplasa din direcția Râmnicu Vâlcea. Autoturismul a fost prins pe DN 7, în apropierea localității Călimănești, în zona Lotrișor, după o urmărire pe drum.
Pe parcursul deplasării, șoferul a acroșat două autoturisme care circulau regulamentar pe același sens. Pentru a asigura controlul asupra vehiculului și pentru a efectua verificările necesare, polițiștii au folosit dispozitivul SPIKE în fază statică.
După oprirea forțată a autoturismului, bărbatul a manifestat un comportament agresiv și a fost imobilizat și încătușat de polițiști.
În urma controlului, polițiștii au descoperit, în portiera stângă față a mașinii, o folie de staniol care conținea fragmente vegetale ce ar putea fi substanțe interzise.
Testarea cu aparatul din dotare a indicat prezența substanțelor psihoactive în organismul șoferului. Deși inițial a refuzat prelevarea de probe biologice, bărbatul a acceptat ulterior să se supună testării după ce a fost transportat la spital. Probele vor fi trimise la Institutul de Medicină Legală (I.M.L.) pentru a stabili cu exactitate prezența substanțelor interzise.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Vizualizări: 177
Trimite pe WhatsApp