(închide)

Drama unei familii din Craiova: Tatăl și fiica de 8 ani au murit într-un accident rutier în Serbia

 

Un accident rutier grav a avut loc noaptea trecută în Serbia, la doar 10 kilometri de granița cu România. În coliziune au fost implicate trei autoturisme – două înmatriculate în România și unul în Serbia. În vehiculele românești se aflau două familii din Craiova.

Din păcate, trei persoane și-au pierdut viața: un cetățean sârb, un bărbat român de 30 de ani și fiica acestuia, o fetiță de doar 8 ani. Tragedia este cu atât mai mare, deoarece copilul câștigase recent Locul 1 la un concurs de dans sportiv în Serbia, potrivit observatornews.ro.

Imediat după ce a fost semnalat accidentul, Serviciul de Ambulanță Județean Mehedinți a trimis două echipaje de intervenție la locul incidentului. Totuși, salvatorii au fost opriți la graniță de autoritățile sârbe, deoarece nu aveau pașapoartele la ei. După ce s-a explicat gravitatea situației, ambulanțelor românești li s-a permis să treacă în Serbia.

Întârzierea de câteva minute a fost crucială. Medicii români, care au ascultat la telefon urletele disperate ale mamei fetiței, au declarat că, dacă nu erau opriți la vamă, ar fi avut poate o șansă să o salveze pe micuță.

„Din păcate, până am ajuns noi, echipajul de la Ambulanța Kladovo a declarat decesul fetiței de 8 ani și al tatălui ei. Celelalte victime erau în stare de șoc. Le-am acordat asistență medicală, dar nu a fost nevoie să le transportăm la spital, deoarece nu aveau leziuni care să le pună viața în pericol. Situația a fost dramatică. Mama fetiței ne suna disperată. Am plecat repede din România și am ajuns la vamă, unde am fost opriți. Le-am explicat situația, dar nu ne-au lăsat să trecem. După 28 de minute de la oprirea în vamă, am ajuns la locul accidentului, dar a fost prea târziu. Când am ajuns, fetița fusese deja declarată decedată. Mama ei era în stare de șoc și îmi spunea: „Salvați-mi fetița!”. Dacă nu întârziau ambulanțele la vamă, poate ar fi fost o șansă. Protocolul de colaborare între România și Serbia ar fi trebuit respectat, dar nu s-a întâmplat în această situație”, a spus medicul Cornelia Bernardi.
 
 

Vizualizări: 4,672

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste