(închide)

Urcatul oilor la munte, festivalul novăcenilor cu drag de tradiție!

 

Festivalul de folclor păstoresc " Urcatul Oilor la Munte" - NOVACI - 2019, organizat de Primăria și Consiliul Local al Orasului Novaci se află la a cincizeci și doua editie. Evenimentul este dedicat locuitorilor orasului Novaci pentru care de-a lungul sutelor de ani păstoritul a reprezentat unica sursă de venit.

"Faptul ca peste secole păstoritul, ca indeletnicire de bază, a dăinuit până in zilele noastre, i-a motivat pe Novăceni să nu renunte la traditia păstorescă, să crească turme de oi, să practice inca trashumanța adaptându-se din mers timpurilor pe care le trăim. Viata crescătorilor de animale deloc usoară dar plină de farmecul specific vietii omului crescut la munte, localnic sau venit de peste munti, este viata noastră, a fiecărui locuitor din Novaci care intr-o formă sau alta prin străbunici, bunici sau părinti, o purtăm ascunsă in buzunarul de la piept, ferită de vremuri tulburi cu gândul sacru de a o transmite peste ani", a spus Elena Basarabă, directorul Casei de Cultură Novaci. Urcatul Oilor la Munte este sărbătoarea locală organizată anual care ne tine ancorati in trecut cu gandul la viitor, un viitor care nu poate fi rupt de traditia locală.
Activitati organizate:
- sambătă - duminică: targ in Padurea Hirișești;
- sambata, 18.05.2019, ora 19,00 spectacol folcloric pe scena din Pădurea Hirișești";
- duminică, 19.05.2019, ora 10,00, in fata Casei de Cultură Novaci - Masuratul laptelui, parada portului popular, intalnire cu ansambluri si formatii folclorice din mai multe judete, recital folcloric păstoresc cu formatia Marius Tugulescu - ora 13,00, in Pădurea Hirișesti - spectacol folcloric sustinut de formatiile si ansamblurile invitate.

Vizualizări: 1,961

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste